Ivanka Paul. Amintiri din vremea lui Tito
- Written by Criterii
- Category: National
AGORA FRANCOFONĂ
Traduceri. Memorii
*
UN AUTOR, UN TITLU
Ivanka Paul. Amintiri din vremea lui Tito
(fragment)
Motto
„Iugoslavia are șase republici, cinci națiuni, patru limbi, trei religii, două alfabete și un partid unic.”
Josip Broz Tito
„Fac parte din ultima generație care a fost crescută de părinți după legea și cutumele tradiționale. Generațiile următoare au fost instruite și îndoctrinate de comunism.”
Ivanka Paul
Preambul
Ivanka Paul, scriitoare franco-croată, a publicat în franceză Goodbye Tito, o auto-ediție, în 2018. Subtitlul „Amintirile une tinere provinciale cu idei înapoiate, de reeducat cu blândețe, în Iugoslavia lui Josip Broz” este inspirat din caracterizarea ce însoțea dosarul său de reeducare. Volumul a avut un succes aparte în Croația, fiind, se pare, o primă încercare de restituire a memoriilor unui scriitor care a cunoscut plenar instaurarea și eșecul comunismului în patria sa.
Născută în 1939 pe coasta dalmată a Adriaticii, autoarea a părăsit țara în anii '60, stabilindu-se în Franța.
Traducerea în română a amintirilor sale reprezintă un pionierat, ideea izvorând din dorința de a stabili în tablou mai clar al similitudinilor ce leagă prea încercatele destine ale regatelor și popoarelor comunizate de Iosif Vissarionovici Stalin (1878-1953), liderul absolut al Uniunii Sovietice (1922-1952), în Balcani și Europa Orientală. Sistemul bolșevic - a cărui stavilă s-a vrut un timp Adolf Hitler, încurajat la început de puterile occidentale - a pătruns la vest și sud de Urali, nestânjenit, din 1944, apărat de tratate de pace, lărgindu-și raza experimental-distructivă a formării „omului nou” până în Komin, un târg tihnit de pescari din copilăria Ivankăi Paul.
Prin bunăvoința redacției „Criterii Naționale”, căreia îi mulțumim, publicăm în foileton fragmente din traducerea în curs a manuscrisului revizuit și adăugit.
Dar, se cuvine să dăm cuvântul povestitoarei.
MLM
1.
M-am născut în 1939, în Croația, în Komin, un sat de pe malul râului Neretva, care se varsă în Marea Adriatică pe coasta Dalmată. Amintirile mele încep cu perioada capitulării Italiei în 1943. Sunt contemporană cu cea de-a doua jumătate a veacului XX.
Am crescut într-o familie cu 5 copii, în regiunea Dubrovnik, la începutul celui de-al doilea război mondial și ajungerea comunismului la putere în Iugoslavia, cu Tito.
Fac parte din ultima generație care a fost crescută de părinți după legea și cutumele tradiționale. Generațiile următoare au fost instruite și îndoctrinate de comunism.
În această poveste a unei tinere din perioada Tito, prezint experiența mea și a colegilor mei. Vorbesc despre rezistența părinților noștri care au gândit pe furiș un sistem de educație paralel cu educația marxistă impusă în școlile unice și oficiale de stat. Chiar dacă au fost sub supraveghere totală și permanentă, părinții au reușit totuși să transmită copiilor valorile tradiționale, precum și istoria adevărată.
Am părăsit Croația după studiile superioare la Sarajevo, unde am obținut diploma de profesor de limba și civilizație franceză. Am emigrat în Franța imediat după absolvire. Din acest motiv, nu am suferit nicio „spălare a creierului”.
Vreau să spun compatrioților mei mai tineri, care s-au născut și crescut în Iugoslavia de după al doilea război, rupți de rădăcinile lor culturale prin îndoctrinarea marxistă, ori celor care s-au născut în străinătate, ceea ce știu, precum și valorile moștenite de la părinţi şi bunici. Datorită educației tradiționale în opoziție cu doctrina comunistă am fost caracterizată de către celula de partid, când am intrat la Universitate, ca fiind „o provincială cu idei înapoiate, nepericuloasă pentru popor, de supus reeducării prin mijloace blânde”. Ulterior, acest dosar mi s-a dovedit folositor în Franța, pe vremea când îmi căutam de lucru. Se cerea Iugoslaviei un interpret care să nu fie comunist, dar care să nu fie nici dușman al poporului, adică să nu fie extremist de niciun fel, o persoană responsabilă pentru relațiile internaționale. S-a întâmplat ca eu să fiu persoana respectivă.
Sunt așadar o „provincială înapoiată” dintr-o țară căzută în mrejele comunismului. Vreau să vă spun povestea a două lumi opuse cu totul, a căror rod sunt eu. Alcătuită din amintiri din tinerețea mea, din povești auzite de la tatăl meu, care era povestitorul satului, din mărturii ale soldaților, țăranilor, studenților, personaje pe care Istoria le uită mereu și a căror memorie trebuie cinstită, această poveste nu se află nicăieri, nici în cărțile de Istorie, nici în pliantele agențiilor de turism.
Un portret al tovarășului Tito
Josip Broz s-a născut în 1892 într-un sat din nordul Croației, lângă Zagreb. Tatăl lui era croat, iar mama slovenă. Familia lor era numeroasă, modestă și tradițională. Croația făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. În 1914, Tito a fost mobilizat de Austria. Și-a făcut serviciul militar la Viena, unde a urmat o școală militară, fiind un elev strălucit.
La Viena a câștigat ceva bănuți, și-a cumpărat haine bune. Frecventa înalta societate. Vorbea germana, a învățat să cânte la pian, să valseze, a joace polca. Toate acestea îi scoteau în relief farmecul și puterea de seducție. Aceste calități i-au fost de folos de-a lungul domniei sale fără seamăn în Iugoslavia. În timpul războiului din 1914, a căzut prizonier la rușii bolșevici. Acolo l-a întâlnit pe Stalin. La Moscova, s-a înscris în partidul comunist sovietic.[1] Când a revenit în țară[2], Croația făcea parte din Regatul sârbilor, croaților și slovenilor.[3] Sărăcia și nemulțumirile erau imense. Tito a reușit să preia conducerea partidului comunist iugoslav[4], aflat în ilegalitate.
În timpul ocupației germane, Tito a organizat cu brio rezistența iugoslavă, a format guvernul iugoslav, pe care a reușit să-l facă legal și totalitar. După eliberare, a fost numit președinte pe viață al Federației Iugoslave. S-a căsătorit cu Yovanka, mai tânără decât el cu treizeci de ani. Nu au avut copii. Tito fusese deja căsătorit de patru ori. Soțiile lui muriseră. Din căsătoriile anterioare a avut doi fii.
A guvernat astfel: era mareșal, șeful suprem. Poliția politică era puternică și independentă. Conducerea țării a fost încredințată partidului comunist. Economia se baza pe autogestiune, o invenție a liderilor comuniști: mijloacele de producție erau ale tuturor. În absența motivației și competiției, acest sistem de organizare și conducere al unei întreprinderi a devenit destul de repede ridicol și fără rezultate. Dimineața, când plecau la serviciu, muncitorii cântau: „sviđa mi se ovaj režim, plaća iđe a ja ležim”[5].
Tito era un vizionar politic, dar nu înțelegea nimic din economie. Țara nu a cunoscut o revoluție industrială. Format de sovietici, mareșalul Tito nu s-a putut adapta tehnologiilor moderne care s-au dezvoltat în țările occidentale. Politica lui externă a fost politica Nealiniaților.[6] S-a împrietenit cu reprezentanții diferitelor țări africane care-și cuceriseră de curând independența. A fost prieten cu Gamel Abdel Nasser, Habib Bourguiba, Jawaharlal Nehru.
A devenit foarte popular. A obținut finanțări. Putea să se folosească de mulți bani. A investit în armată, căci nu avea încredere în sovietici. De îndată ce dădea de greu, oricât de neînsemnat ar fi fost, tovarășul Brejnev îi oferea bunele sale servicii, adică tancuri. A refuzat de fiecare dată. Voia să fie independent. În 1948, Tito s-a debarasat de Stalin. În 1961, Iugoslavia nu a intrat în Pactul de la Varșovia. Banii (statului - n.n.) erau însușiți de liderii comuniști lacomi, dornici să trăiască pe picior mare, precum aristocrații. Țara era în faliment înainte de 1980, anul morții lui Tito.
GALEB
Tovarășul Tito era un om peste măsură de ambițios. Insulele Brioni, aflate în largul portului Polà, în cantonul Istria, au devenit reședința lui de vară. Acolo dădea petreceri somptuoase. Tot acolo i-a primit pe liderii țărilor nealiniate. În semeția lui, se credea ultimul dintre Hasburgi. A investit destul de repede în toate fostele palate imperiale. Călătorea cu trenul imperial albastru. Pe mare, naviga cu un iaht alb, Galeb (pescăruşul)[7]. Galeb era o regată faimoasă care a găzduit recepții strălucitoare, cu jocuri populare, dansuri orientale, balete clasice. Avea iubite printre dansatoare și cântărețe, actrițe și top-modele.
Marinarii erau aleși cu grijă. Dalmați și sloveni. Doi marinari din satul meu au făcut serviciul militar pe această navă. Mi-au povestit despre ceremoniile găzduite de Galeb. Acolo se vorbea în diferite limbi străine, în special în rusă și engleză. Acolo se țineau spectacole clasice, precum și festivaluri populare. Disciplina se impunea. Tito a păstrat obiceiurile școlii austriece. În fiece dimineață, trecea în revistă tot personalul iahtului.
SEDUCĂTORUL
Tito era un mare seducător. Era curtenitor, știa să danseze, vorbea bine. A cochetat cu dive, printre care Sofia Loren, Elizabeth Taylor, Farah Diba.
Soția lui era foarte geloasă. Partidul a despărțit cuplul Tito-Yovanka. Se temeau că îl va otrăvi. Tito a rămas singur. A murit la Ljubliana, Slovenia, în mai 1980. Înmormântarea sa i-a adunat laolaltă pe toți marii acestei lumi. Au stat drepți și au ascultat imnul Internaționalei Comuniste. Potrivit unor mărturii, Tito s-a convertit și a cerut un preot înainte de a muri. Nu s-a putut afla adevărul. În loc de preot, i s-ar fi putut trimite un agent secret. Întrebarea rămâne deschisă pentru că, pe mormântul său din Belgrad, lipsește steaua roșie, simbolul dictatorilor comuniști. Să fi fost oare ultima lui dorință?
Încă din timpul vieții, Tito a fost mai mult decât o legendă în Iugoslavia. Era o religie. Avea adepți. Un pescar din Istria a povestit că Tito i s-a arătat după moarte.
Modelul lui de guvernare a fost utopic. A făcut să viseze un pic un popor pe care l-a înstrăinat de realitate. I-a reușit un incredibil număr de magie. În Iugoslavia, s-a putut trăi bine fără a munci. A fost posibil, dar nu pentru mult timp.
Murind, a lăsat câmp liber războiului în Iugoslavia. Totul a trebuit refăcut din temelii.
Croația este independentă din 15 ianuarie 1992. Este membră a NATO. Este al 28-lea membru al Uniunii Europene, regăsindu-și locul cuvenit în inima Europei.
(va urma)
În românește și note, Marilena Lică-Mașala
Paris, 18 februarie 2024
NOTE:
[1] În timpul șederii în URSS, Tito a primit și misiuni pentru Komintern.
[2] Tito este trimis în Croația, în 1936, de Stalin.
[3] Creat în 1918, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor devine Regatul Iugoslaviei în 1929, denumire sub care va funcționa până în 1941.
[4] Tito este susținut de Stalin pentru ocuparea funcției de secretar-general al partidului comunist iugoslav.
[5] „Sviđa mi se ovaj režim, plaća iđe a ja ležim” (< cr.): Acest regim ne place, timpul trece, leafa merge, noi ne facem că muncim.
[6] Autoarea face trimitere la „Mișcarea de Nealiniere”, fondată la Belgrad, în 1961, de Jawaharlal Nehru, primul prim-ministru al Indiei, Gamal Abdel Nasser, președintele Egiptului și Iosip Broz Tito, președintele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. În prezent, mișcarea este în sine o organizație interguvernamentală de state care se consideră aliniate neoficial cu sau împotriva unui bloc de putere majoră. În 2009, numărul de state membre era de 118 și 17 observatori.
[7] În prezent, „Galeb” a fost adaptat în muzeu, deschis publicului.
BIBLIOGRAFIE
PAUL, Ivanka, „Goodbye Tito. Mémoires d'une jeunee provinciale aux idées arriérées et à rééduquer d'une manière douce dans la Yougoslavie de Josip Broz” (Goodbye Tito. Memoriile unui provinciale cu idei înapoiate, de reeducat cu blândețe, în Iugoslavia lui Josip Broz), 2018.
GASPARD, Armand, „Yougoslavie” Lausanne, collection „L'Atlas des Voyages”, les éditions Rencontre, 1962.
Ilustrație: Ivanka Paul, la lansarea volumului „Goodbye Tito”, Paris, 2022
