Logo

Cuvântul ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la înmormântarea Preotului Valeriu Manafu

f_350_200_16777215_00_images_banner6_deces-preot.jpg

 

 

 

 

 

 

 

Părintele Valeriu Manafu – vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos

Îndurerată familie,
Întristată adunare,

Am aflat cu durere de trecerea la cele veșnice a părintelui Valeriu Manafu, vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos care a rămas în memoria celor care l-au cunoscut drept un model de dăruire, înțelepciune și dragoste pe care le-a împărtășit familiei și enoriașilor încredințați spre a-i călăuzi către Împărăția Cerurilor.

Părintele Valeriu a văzut lumina zilei la 20 octombrie 1950 în satul Ciocâlței din comuna Roești, în familia bunilor creștini Pipilică și Mărioara Manafu.

După încheierea studiilor primare și gimnaziale la școala din satul natal și la Liceul Mircea cel Bătrân din Râmnicu-Vâlcea, a urmat cursurile Liceului Teoretic Vlaicu Vodă din Curtea de Argeș. În anul universitar 1970-1971 a frecventat cursurile Facultății de Medicină Veterinară din București, iar în anul 1973 s-a înscris la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, pe care l-a absolvit în 1977.

La 30 octombrie 1977 s-a căsătorit cu tânăra Cornelia Munteanu din comuna Șirineasa, Dumnezeu binecuvântându-le familia cu nașterea unui băiat, Daniel-Vasile.

Și-a urmat chemarea vocației ca semn al unei înalte conștiințe și al angajamentului deplin în fața lui Dumnezeu, a episcopului și a oamenilor, fiind hirotonit diacon la 14 mai 1978, iar preot câteva zile mai târziu, la 21 mai, pe seama Parohiei Marcea. A căutat să fie, cu adevărat, „sarea pământului” și „lumina lumii”, după cuvântul Mântuitorului: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei V,16). Cu multă râvnă și dragoste față de Biserică, s-a implicat în realizarea lucrărilor de reparație ale lăcașului de cult, afectat de cutremurul din anul 1977, mărturisind în perioada comunistă credința vie și lucrătoare a vrednicilor săi enoriași.

Fiindu-i apreciată munca asiduă și angajamentul deplin în viața și lucrarea Bisericii, la 1 noiembrie 1988 a fost transferat la Parohia Bîrsești-Buleta din comuna Mihăești. S-a evidențiat ca fiind același preot harnic, slujitor evlavios ce a devenit exemplu de moralitate și de slujire, inițiind lucrări de consolidare a lăcașului de cult, apoi de restaurare a picturii și refacerea pardoselilor și a mobilierului.

A căutat să nu-și neglijeze datoriile sfinte ale apostolatului său, făcându-se „tuturor toate”, cu timp și fără timp, devenind exemplu viu de viață creștină în față credincioșilor săi, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia (I Timotei IV,12). Pentru aceasta a fost încredințat, în toată misiunea sa, de încrederea și respectul enoriașilor săi.

O bucurie aparte a trăit atunci când fiul său, Daniel-Vasile i-a urmat în slujirea preoțească, fiind astăzi preot la Paraclisul Arhiepiscopal Sfinții Apostoli Petru și Pavel din municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Slujirea preoțească este „semnul iubirii lui Hristos sau semnul iubirii turmei pe care Hristos a încredințat-o păstorului”[1], iar slujitorul Bisericii nu este mai puțin decât o „gură a lui Dumnezeu, slujind voia Lui între oameni”[2]. Astfel a trăit și Părintele Valeriu Manafu: întărind prin rugăciune pe toți fiii săi duhovnicești la Sfânta Liturghie și în toate slujbele sfinte pe care le-a săvârșit, călăuzind cu răbdare și blândă sfătuire la predicile pline de zel apostolic prin care a schimbat în bine viața enoriașilor încredințați lui spre păstorire.

Viața sa a fost un urcuș către Înviere și către Mântuitorul Hristos. Se mută în Împărăția Cerească, în credinţa, dragostea, nădejdea şi în jertfelnicia slujirii sale, în care cu bună cinste s-a înfrumuseţat, iar smerenia, bunăcuviința și râvna lăuntrică către Hristos Domnul îl însoțesc în fața Dreptului Judecător, după cum arată cântarea din slujba de înmormântare a preotului: „de mergem dintr-o țară într-altă ţară avem nevoie de călăuzire. Ce să facem când ne vom duce în ţara pe care nicidecum n-o cunoaştem? Multe călăuze îţi trebuie ţie atunci, multe rugăciuni trebuie să meargă împreună cu tine, ca să te păzească ticălosul suflet până să ajungă la Hristos şi să zică către Dânsul: Aliluia!”.

La acest moment de vremelnică despărțire până la Învierea cea de Obște, cerem Preaveșnicului Dumnezeu să reverse mângâiere sufletelor celor întristate, iar sufletul slujitorului Său, Preotul Valeriu, să-l așeze în ceata drepților, la loc de lumină.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Al vostru, al tuturor, către Hristos Domnul rugător,

† Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului

__________________________________
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preoție, traducere, introducere și note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sophia, București, 2004, p. 52.
[2] Nil Ascetul, „Cuvânt ascetic foarte trebuincios și folositor”, 35, în Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăța, lumina și desăvârși, vol. I, traducere, introduceri și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 2008, p. 226.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.