Logo

Un puștan pe nume Vlad

f_350_200_16777215_00_images_banner1_voiculescu_vlad_1.jpg

 

 

 

 

 

Probabil că ați observat, USR-iștii obișnuiesc să vorbească în public despre Ministrul Sănătății spunându-I Vlad.

Vlad și în sus și Vlad în jos, nu Domnul Ministru Vlad Voiculescu.

Iată, de pildă, deputatul USR Silviu Dehelean zice:

”Toate rețelele care au furat Sănătatea s-au unit împotriva lui Vlad. Vlad este un gatekeeper” etc.

”Am convingerea că Vlad va reuși să stârpească acest rău daca-i dăm timp”, continuă Dehelean.

Însuși președintele Dan Barna vorbește în același stil:

„Vlad nu a stat deloc în dulap în aceste luni.

Că trebuie cizelat mai mult mesajul în care Vlad iese și explică măsurile, total de acord. Vlad nu este perfect”.

Repet, aceste exprimări nu sunt private, ci publice, adresate poporului român.

Până acum, am fost obișnuiți să vorbim despre oamenii care nu fac parte din familie sau din grupul nostru de amici spunându-le prenumele și numele, adăugând, uneori, cuvântul ”domnule”.

Acum, națiunea află că Ministru Sănătății este un anume Vlad.

Ce vrea să însemne chestiunea asta ?

Găsim explicația tot la USR. Președintele Barna spune:

”Asta a fost si mesajul pe care l-am transmis in coalitie ca eu imi doresc sa incepem sa functionam ca barbati de stat si mai putin ca puștani de stat”.

Acum pare destul de clar, niște puștani de stat vorbesc despre un puștan, ministru al Sănătății în pandemie, pe nume Vlad.

Te crucești.

Gheorghe Smeoreanu

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.