Logo

E momentul să reacționăm. Puternic

f_350_200_16777215_00_images_George.jpg

 

 

 

 

 

Moto: ”E momentul ca să reacționăm. Puternic. Dacă vom privi cu brațele în sân această concertată apocalipsă a cenzurii și elucubrațiile unor demolatori, vom lăsa copiilor noștri o lume, în care valorile nu contează, familia, tradiția marii artiști și scriitori universali, o lume de slogane penibile, de excluderi și demolări continue.” (Doina Uricariu).

Situația de la Spitalul Foișor arată că există două lumi într-o singură lume, ceea ce am mai încercat să demonstrez. Pe de o parte, avem lumea veche, în care omul bolnav are o anumită sacralitate, se bucură de o protecție specială, iar pe de altă parte, avem o lume nouă în care dacă ești bolnav sau bătrân nu ai nicio valoare.
În lumea veche contau enorm studiile universitare și cultura generală, experiența acumulată în conducere, familia, cu copiii și nepoții ei, credința în Dumnezeu, capacitatea omului de a avea o proprietate și a se îngriji de ea, contau vecinii, prietenii, grupul, națiunea, patria.
În lumea nouă, a urma o facultate bună este o pierdere de vreme, e mai bine să fii membru al unei organizații non-guvernamentale, a citi este ceva demodat, în schimb contează să faci voluntariat, iar dacă ai cumva credință, mai ales creștină, ești alungat nu neapărat cu pietre, ci cu voturile organizației din care faci parte.

 

Citiți continuarea articolului AICI.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.