Logo

O greșeală din tinerețe

f_350_200_16777215_00_images_George.jpg

 

 

 

 

 

În anul 1989, am publicat împreună cu un coleg de breaslă, romanul ”Memoria nu arde”, vândut ca pâinea caldă, în zece mii de exemplare. Pe vremea aceea lumea căuta să aibă pile la librărie, oamenii citeau, acum nu mai citesc nici intelectualii, iertată-mi fie această adăugire.

Romanul pornea de la biografia reală a unei doamne pe nume Ecaterina Mandel, evreică, deportată din comuna clujeană Panticeu în lagărul de la Auschwitz. Au plecat 92 de evrei din comună și s-au mai întors doi, Ecaterina și verișoara ei, Rozi, ceilalți s-au ridicat pe coșul camerelor de gazare. Cele două femei au reușit să evadeze în momentul în care nemții, în retragere, mutau prizonierii.

Am scris această carte la hotelul ”Oltul”, de la Călimănești, muncind 12 ore pe zi timp de trei săptămâni și munca m-a dărâmat fiindcă adeseori plângeam pe pagina din mașina de scris.

Nu voi uita până la moarte două lucruri din perioada documentării acestui roman. Doamna Mandel, cu care am făcut zeci de ore de înregistrare în bucătăria apartamentului ei de la Rm. Vâlcea, obișnuia să adune firimiturile de pâine de pe masă și să le strângă în cocoloașe pe care le așeza unul lângă altul. Făcea acest lucru instinctiv, într-atât o marcase foamea în lagăr.

Soțul ei, Lupu Mandel, care mai fusese căsătorit și căruia prima nevastă și trei copii îi fuseseră gazați tot la Auschwitz, avea o anume trăsătură psihică, pur și simplu nu își mai putea aduce aminte cum îi chema pe soție și copii. Dacă insistai, începea să plângă în hohote.

Și acum, iată care a fost greșeala.

 

Citiți continuarea articolului AICI.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.