Menu

Primăria Călimănești: A început înregistrarea obligatorie a comercianților și producătorilor în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR)!

f_350_200_16777215_00_images_banner6_calimanesti_inregistrare_obligatorie.jpg

 

 

 

 

 

 

Dacă ești comerciant, producător sau importator de băuturi în ambalaje de unică folosință din plastic, sticlă sau metal, cu volume între 0,1 litri și 3 litri inclusiv, sau activezi îndomeniul ospitalității (HoReCa), atunci ai obligativitatea legală de a te înregistra în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR).

Înregistrarea în baza de date a SGR se face pe site-ul www.returosgr.ro și se încheie pe 28 februarie 2023.

____________________

Misiunea RetuRO este de a implementa cel mai mare proiect de economie circulară al României - sistemul de garanție-returnare. Cu ajutorul acestui proiect, vom putea avea un mediu mai curat și mai verde și vom atinge țintele de colectare și reciclare impuse la nivel european prin noul pachet pentru economie circulară al Uniunii Europene. Sistemul de garanție-returnare va impulsiona piața de reciclare din România, oferind cantități semnificative și de calitate de materie primă.

Ce este sistemul de garanție-returnare?

Sistemul de garanție-returnare reprezintă un sistem prin care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. Pentru a fi identificate ușor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific.

După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal și chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locație.

Odată cu licențierea operatorului care va administra sistemul de garanție-returnare, respectiv RetuRO, începe perioada de implementare a sistemului. Astfel, în 2024, ne propunem ca sistemul să fie funcțional, pe întreg teritoriul României, acesta reprezentând un instrument care ne va ajuta să contribuim la un mediu înconjurător mai curat.

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN