Menu

Vâlcea mea și a voastră. 4 – Să nu ne credeți proști

f_350_200_16777215_00_images_banner1_bica_andra.jpg

 

 

 

 

 

 

Credeți, domnilor, că afacerile voastre mă interesează, că de asta vă acuz?

Nici pomeneală, suntem în capitalism și nu agreez genul acela de presă care analizează capitalismul folosind criteriile comunismului. Nu o anchetă fac eu aici, ci altceva, mult mai important.

Mult mai important este să nu ne credeți proști chiar pe toți. Și așa ne credeți atunci când:

- Milionarul Virgil Bică are o soție care ajunge vicepreședinte al Consiliului Județean. Desigur,nu neg capacitățile doamnei, dar nu ne luați de proști. Revin.

- Fratele președintelui își face firmă de construcții. Foarte frumos, poate chiar legal dar...

Dar asta înseamnă să aveți tupeu, să o faceți pe față, sfidând, să o faceți în văzul lumii, cum se zice.

Cu privire la doamna ajunsă vice. Cred că a fost un inspector general la ISJ bun, a domolit conflictele. Pe de altă parte însă lucrurile stau în felul următor:

Ori ați divorțat, cum se aude, și în acest caz trebuie să dați înapoi Crucea Râmnicului dăruită amândorura de IPS Varsanufie, fiindcă ați făcut-o interesat, ori nu ați divorțat și e absurd ca firmele domniilor voastre să aibă contracte cu Consiliul Județean.

După cum vedeți, nu insist și nu folosesc vorbe grele. Faceți ce vreți, dar, repet,nu luați lumea de proastă că nu e bine.

Cu privire la firma de construcții a fratelul președintelui vă spun doar atât:

Domnia sa vindea cândva castraveți în piață și acum e constructor. Foarte bine, lumea evoluează. Dar, totuși, nu cumva cineva îi ia pe toți de proști ?

Virgil Bică este un tip harnic, dedicat firmelor sale. Spune asta cui vrea să îl asculte, dar toți suntem dedicați meseriei sau firmelor, care le avem. Problema lui este că i-a făcut moral pe frații Rădulescu până acolo încât doamna a ajuns vice la CJ.

Poate pe drept, pe capacitate, deși în PSD lumea crede că a fost luată de proastă.

După cum vedeți, am folosit de câteva ori expresia ”a lua de prost”. Despre asta este vorba, despre faptul că nu ați mai folosit măcar perdeaua, ați comis-o pe față crezând că așa e bine și veți controla Vâlcea.

Culmea este că toți acești oameni îmi sunt simpatici, nu îi urăsc, Doamne frește, atât doar că încerc să îi fac să nu ne mai considere pe toți proști. Mă gândesc să pun pe frontisipiciul Criteriilor sloganul:

”Bica, Luciane, Costi, nu ne mai luați, bă, de fraieri, că nu suntem”.

Presa, în această societate despre care cred că e, totuși, cea mai bună, nu poate fi independentă total. Dar nici aservită total nu poate fi, așa cum doriți voi, Păturicilor.

Voi arăta, cu subiect și predicat, că jucați contra partidului vostru, că promovați oameni pe orice criteriu numai pe merit nu, că dați bani să vă înjure presa șefii, că vă înjurați între domniile voastre prin presă, indirect.

Știu că peste tot se întâmplă astfel, de aici până-n America, dar ceea ce ați uitat este să o faceți mai discret.

Bref, ați luat lumea de proastă și, în primul rând ați luat presa de proastă, presa aia care v-a susțint din convingere și pe doi lei. Voi explica eu cum stau lucrurile până când va ști tot electoratul.

Nu afacerile, ci sfidarea cu care le faceți vi le reproșez.

Dar și afacerile. De când scriu ce scriu, tot primesc informații. Le voi verifica pe unele, dar, repet, într-o căldare ca Vâlcea e greu să arăți cu cine a rămas gravidă o iepuroaică.

E însă destul de simplu să dovedești că unii nu au deloc bun simț și, folosindu-se de funcții, încalecă județul.

Ușor, ușor, facem portrete corecte.

Gheorghe Smeoreanu

Cartea cu titlul ”Vâlcea mea, a voastră și a lor” va apărea în vara acestui an.

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK