Menu

ANUNȚ APAVIL SA: Concurs pentru ocuparea postului vacant de Șef Serviciu Aprovizionare și Logistică

f_350_200_16777215_00_images_6news335_apavil_sigla_1.jpg

 

 

 

 

 

 

Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

Condiții generale

a) Să detină cetătenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) Să cunoască limba română, scris și vorbit;
c) Să îndeplinească vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) Să dețină capacitate deplină de exercițiu;
e) Să dețină o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) Să îndeplinească condițiile de studii sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) Să nu fie condamnat/ă definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care impiedică infăpturirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiune săvârșită cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice

- Studii superioare de lungă durată;
- Experiență în colaborarea directă cu furnizori și în inventarierea mărfurilor, de minim 5 ani;
- Abilități de comunicare și negociere;
- Disponibilitate pentru lucrul peste program;
- Permis de conducere categoria B;
- Experiență în conducere, coordonare, îndrumare echipe de lucru într-un domeniu similar, constituie avantaj;
- Cunoștințe solide de legislație în domeniul achizițiilor publice/sectoriale;
- Cunoștințe foarte bune de utilizare și operare PC: Windows, Microsoft Office (Word, Excel), Internet Explorer;

Dosarul de Concurs trebuie să contină următoarele documente:

a) cerere de înscriere în concurs adresată Directorului General;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice postului;
d) cazierul judiciar;
e) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de unitățile sanitare abilitate. Adeverința trebuie să conțină, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății;
f) curriculum vitae, model European;
g) Recomandare de la ultimul loc de muncă ( constituie avantaj).
Actele prevăzute vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Desfăsurarea concursului

Concursul se va desfăsura în trei etape succesive, după cum urmează:

- selecția dosarelor de înscriere va avea loc în data de 02.08.2019;
- proba scrisă va avea loc în data de 07.08.2019, ora 09:00;
- interviul va avea loc în data de 09.08.2019, ora 09:00

Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații admiși la proba precedentă.

Data limită până la care candidatii vor depune actele pentru dosarul de concurs este 01.08.2019 ora 15:00, la sediul APAVIL SA, Rm.Vâlcea, str. Carol I nr.3-5

Concursul constă în probă scrisă și interviu și se va desfășura la sediul APAVIL SA, Rm.Vâlcea, str. Carol I nr.3-5

Bibliografie

1. Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, modificată şi aprobată prin Legea nr. 111/2016;
2. Legea nr.241/2006, republicată – Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;
3. Ordinul nr.2861/2009 privind aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
4. Regulamentul cu privire la inventariere nr. 27/28.04.2004
5. Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale cu modificările și completările ulterioare;
6. Hotărâre nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale;
7. Legea contabilitătii nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
8. Ordinul nr. 2634/2015 privind documentele financiar contabile, cu modificările și completările ulterioare;
9. Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
10. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

Calendarul concursului:

01.08.2019 ora 15:00 termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs de către candidati

02.08.2019 ora 12:00 selectia dosarelor de concurs și afișarea rezultatelor selecției dosarelor

05.08.2019 ora 15:00 termenul limită pentru depunerea contestațiilor privind selecția dosarelor

06.08.2019 ora 15:00 soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor acestora

07.08.2019 ora 09:00 proba scrisă

08.08.2019 ora 14:00 afișarea rezultatelor probei scrise

09.08.2019 ora 09:00 proba interviu

12.08.2019 ora 14:00 afișarea rezultatelor probei interviu

13.08.2019 ora 15:00 termenul limită pentru depunerea contestațiilor

14.08.2019 ora 15:00 soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale la sediul APAVIL și pe site-ul www.apavil.ro

Informații suplimentare la Serviciul Resurse Umane, telefon 0250/739580, interior 22.
Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530 și vineri, între orele 0700 – 1300.

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK