Logo

Un tren a luat foc în timpul mersului. Pasagerii s-au ales doar cu o sperietură zdravănă

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Incendiu-tren-Valcea-15-iul-2019.jpg

 

 

 

 

 

În această după-amiază, în jurul orei 17, în apropierea Haltei CF Ionești, din județul Vâlcea, a izbucnit un incendiu la locomotiva trenului personal 2072 (traseu Podu Olt- Piatra Olt).

Cel mai probabil, focul a pornit în timp ce mijlocul de transport se afla în mers, însă incendiul a fost observat doar când acesta s-a oprit în haltă (a fost văzută o flacără la una dintre roți). Focul se manifesta în interiorul locomotivei, mocnit, cu degajări reduse de fum.

Trenul, care era compus dintr-o locomotivă și 2 vagoane, transporta, în acel moment, aproximativ 20 de persoane. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar pasagerii și-au găsit, spre destinații, alte mijloace de transport.

Două echipaje de stingere ale ISU Vâlcea au intervenit, în cel mai scurt timp, pentru lichidare. Pompierilor li s-a mai adăugat și un echipaj SMURD.

În aproximativ o oră, incendiul a fost lichidat.

Cauza probabilă a acestuia ar fi fost frecarea angrenajelor (a unei roți) în mișcare, lucru ce a făcut să se aprindă uleiul scurs pe motoare.

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Incendiu-tren-Valcea-15-iul-2019--.jpg

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.