Logo

Accident GRAV pe DN7, în Vâlcea. Cel puțin 4 persoane rănite

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Acc-Caineni-3-iunie-2019-.jpg

 

 

 UPDATE ora 15.00

La Câineni, traficul a fost deblocat. Acum se circulă în ambele sensuri.

_________ 

UPDATE  ora 14.30

Coliziunea dintre cele două autoturisme a fost frontală și ar fi fost cauzată de pătrunderea pe contrasens, într-o curbă la stânga, a autoturismului ce se deplasa pe direcția Rm. Vâlcea - Sibiu, care nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum (carosabil umed).

Patru victime au fost transportate la spital. Toate victimele sunt politraumatizate, dar una dintre acestea este rănită grav.

 ____________ 

În urmă cu puțin timp, un grav accident de circulație a avut loc pe DN7, între două autoturisme, în localitatea vâlceană Câineni.

Din primele informații, în cele două mașini se alfau 6 persoane, iar 4 dintre acestea ar fi  rănite.

Primul ajutor a fost acordat de o ambulanță cu număr de Timiș, care s-a aflat prima la fața locului.

Alte 5 ambulanțe au fost trimise către locul accidentului - o ambulanță SMURD și 4 ambulanțe SAJ (2 de Vâlcea și 2 de la Sibiu).

Traficul este blocat pe ambele sensuri.

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Acc-Caineni-3-iunie-2019.jpg

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.