Logo

Cineva, acolo sus, îl iubeşte pe Costi Rădulescu

f_350_200_16777215_00_images_radulescu_costi_nebun_1.jpg

 

 

 

Nu ştiu cum a făcut rost preşedintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu de acest eveniment, dar faptul că toţi ambasadorii României vor veni la Râmnicu Vâlcea pentru a marca Ziua Diplomaţiei Româneşti înseamnă mai mult decât tot ce s-a realizat până acum pentru promovarea judeţului.

Ca de obicei, liberalii au făcut pe nebunii şi nu au votat suma de 47.000 lei alocată pentru eveniment. Vă închipuiţi că dacă erau ei la putere îi primeau pe ambasadori cu eugenii şi sticksuri ? Nu, dar din opoziţie aşa văd ei lucrurile.

Evident că pentru o asemenea promovare orice mare companie ar fi alocat o sumă de zece ori, poate de o sută de ori mai mare. Poate un milion de euro face o promovare de acest gen, dar ce să priceapă Gică Păsat şi Victor Popescu ?

Trecând peste reacţia celei mai mizerabile opoziţii din cât a avut Vâlcea vreodată, să observăm că cineva, acolo sus, îl iubeşte pe Constantin Rădulescu din moment ce aduce 170 de diplomaţi în judeţul lui.

Merg mai departe şi spun că după acest eveniment orice companie vâlceană se va putea adresa direct oricărui ambasador pentru diverse probleme care ţin de economie şi promovare. La fel vor putea proceda instituţiile din judeţ, oricare, de la Bibliotecă la cele două Teatre, plus Filarmonica. În acest sens, ar fi minunată o recepţie la care să fie invitaţi oamenii de afaceri, scriitorii, artiştii, dar aici depinde de agenda făcută de cei din MAE.

Oricum ar fi, evenimentul e magnific, de consemnat în cartea de istorie a Vâlcii.

După ce a „umflat” cei mai mulţi bani de la Guvern şi de la UE, Constantin Rădulescu dă şi această lovitură de imagine pe care nu o poate contesta nici mama lui mama lui mama lui Buican, tartorul aşa-zisei opoziţii.

Costi Rădulescu – IPS Varsanufie – Mircia Gutău, adică Triumviratul pentru Vâlcea marchează timpul ce li s-a dat de Dumnezeu în scoaterea judeţului din balta în care plutea.

De data asta, Costi Rădulescu, la un pic peste 40 de ani, este cel care primeşte deplina confirmare ca mare personalitate a Vâlcii.

Să se mai mire proştii de ce îl susţin încă de la început. Am avut fler şi nu m-am înşelat.

Gheorghe Smeoreanu

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.