Menu

Ți se rupe sufletul, dar și în chestiunea coralei EUPHONIA cred că GUTĂU ARE DREPTATE

f_350_200_16777215_00_images_euphonia.jpg

Cu tot regretul o zic, dar primarul Mircia Gutău are dreptate în chestiunea Coralei Euphonia.

O spune unul care care are acasă aproape toată muzica simfonică a lumii în mai multe variante, care a mers stagiuni întregi la Ateneu și la Sala Radio, nu un tefe-list de presă care nu deosebește gama majoră de gama minoră.

Râmnicul este un oraș de o sută de mii de locuitori și tare mă tem că dincolo de Tisa astfel de orașe mici nu își permit un teatru sau o filarmonică plătite de la buget.

Aflu de la cunoscători că și în Italia sau în Spania au început să se închidă teatrele  subvenționate, iar în Franța se merge nu pe buget, ci pe proiecte, iar asta se întâmplă în orașele mari.

Râmnicu Vâlcea nu are nici măcar o revistă literară și culturală, dar și-a permis să țină două teatre, o orchestră și o corală.

Nu știu dacă își va mai permite, cel puțin ideea asta cu două teatre e absurdă.

Evident, ți se rupe sufletul de soarta artiștilor, a muzicienilor, dar trebuie spus că Râmnicul este o comunitate atât de mică încât nici măcar o orchestră filarmonică nu cred că îI dă mâna să țină, dărămite o corală.

Sau nu ? Dacă nu, atunci să facem și un teatru liric, probabil că sunt pe aici și vreo 50 de iubitori de operă.

Cu banii cheltuiți pe cele două teatre, pe filarmonică și cor primăria își poate permite să ducă săptămânal, pe socoteala ei, inclusiv biletele, la București, Craiova sau Pitești 7 autocare cu vâlceni dornici de un spectacol.

Acestea fiind spuse, aștept înjurăturile.

Iar ca să fie treaba clară, spun că nici de atâta presă nu are nevoie săracul și iubitul Râmnic.

 

Gheorghe Smeoreanu

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK