Menu

VIAȚA CA O PRESĂ

f_350_200_16777215_00_images_banner1_curierul_de_valcea.jpgÎn urmă cu 28 de ani, publicam primul meu editorial din presa privată, cu el începea acel număr de ziar, cu acel număr începea Curierul de Vâlcea, iar cu acest Curierul de Vâlcea începea presa cotidiană privată din România.

Deși pare o idee kitsch, nu mă pot abține să nu adaug celebrul oftat din rărunchi al lui Eminescu: „scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt şi n-aş mai fi ajuns să trăiesc !”, adică asta fac de atunci.

Totul se întâmpla la mine acasă, într-un apartament din Ostroveni,stăteam într-un fotoliu, cu maşina de scris pe genunchi, iar starea de spirit era una de transă, parcă eram hipnotizat, credeam că asta trebuie să fac, că acesta îmi este destinul.

Nu mă întrebaţi dacă regret sau nu, fiindcă nu ştiu să răspund.

Ştiu însă că viaţa ca o pagină de ziar este dură, stările de spirit ale ziaristului sunt greu de înţeles, când e slab trebuie să pară puternic, iar când e puternic trebuie să îşi ţină puterea în frâu. Apoi, mai există şi reflexul de a comunica şi în privat ca în public, de a-ţi transforma orice zicere într-o frază de editorial şi orice susţinere într-un articol de fond.

Totuşi, nu mă plâng, zic şi eu precum filosoful că tot ceea ce a fost real a fost raţional şi tot ce va fi raţional va fi real, de acum înainte, fiindcă nu am de gând să mă las de meserie, nici nu aş avea cum, cu toate că mi se mai întâmplă, din epuizare şi disperare, să jur că de mâine mă retrag.

Partea proastă rămâne aceea că rămâi fără prieteni în meseria asta, fiindcă mulţi te judecă precum pe miliţieni, pe ideea că azi te bea, mâine te ia, adică azi e prietenie, mâine, te scrie.

În ce priveşte Curierul de Vâlcea, îi doresc, cum să nu-i doresc, viaţă lungă, cu toate că, la rândul lor, oamenii de azi ai ziarului mi-ar dori viaţă scurtă, să nu mai pot reveni şi să scriu, pentru istorie, că eu am botezat acest ziar, la mine în casă s-a făcut, eu i-am scris primul articol şi tot eu l-am condus în prima parte a vieţii lui.

Uite însă că mă simt mai bine ca oricând, pregătit să mai scriu încă 28 de ani, de o vrea Dumnezeu.

Viaţa mea ca o presă continuă.

 

Gheorghe Smeoreanu

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK