Colivă cu bomboane la Primăria Rm. Vâlcea

Constat (cu din ce în ce mai multă greaţă) că în urbea noastră există din ce în ce mai multe zone scăpate total de sub controlul oricărei autorităţi locale; care ar avea obligaţia să ne protejeze. În toate felurile cu putinţă, de orice şi de oricine, aşa cum dispune legea. Este ca şi cum n-ar exista instituţii locale (şi noi n-am şti asta), sau ar exista formal, dar ar fi total paralizate de neputinţă (şi noi am şti asta). Adevărul este că la noi, spre deosebire de o ţară sud-americană gâtuită de tentaculele mafiei drogurilor sau de alt flagel endemic, există instituţii şi o cohortă de oameni aleşi ca să exercite atribuţiile din ce în ce mai multor funcţii pe care le-au năşit în administraţia publică locală. Pentru ei şi toţi ai lor.

O asemenea zonă este cea pietonală care însoţeşte – la nivelul solului – pasajul care traversează calea ferată la capătul bulevardului Tudor Vladimirescu. Impracticabilă pentru oamenii normali pe toată durata realizării lucrărilor la pod, care au durat ani buni şi care sunt încă departe de finalizare. Nevoiţi să o folosească, deoarece asigura legătura pietonală directă dintre Goranu şi oraş, dintre cartierele din sud-estul şi nord-estul municipiului, dintre sud şi nord, fiind calea de acces spre spaţiile comerciale din complexul Dovali şi spre unităţi şcolare reprezentative pentru comunitatea locală. Un adevărat nod pietonal, frecventat de mii de oameni, pe care nevoia i-a învăţat să aleagă drumul cel mai scurt spre destinaţia lor zilnică: locul de muncă, locuinţă, şcoală, gară, autogări etc. De-a lungul căii ferate, această potecă se prelungeşte natural cu peronul gării (spre sud) şi cu o arteră pietonală până la bariera de pe bulevardul N. Bălcescu (spre nord). Această (răs)„cruce” a destinului urban al multor mii de vâlceni (şi nu numai) a cunoscut – nu cu mult timp în urmă – binefacerile începutului de civilizare a zonei, fiind mânjită cu o pojghiţă de asfalt, şerpuitoare printre pilonii podului, precum lichidul scăpat din vezica boului. Prilej pentru diverşi ciraci locali ca, de la înălţimea funcţiilor lor din administraţia publică, să se piţigoiască şi să se cocoşească public spre noi, cum că... mare bine ne-au făcut ei nouă şi încă nu ne dăm seama!

Aleşii noştri, care circulă cu viteză maximă doar pe pod, ar trebui să ştie ce se întâmplă şi la nivelul solului (lângă, paralel cu el sau sub pod), că doar din banii noştri plătesc lucrările neefectuate în termen de insolvenţii pe care i-au „ales” să execute toate aceste lucrări edilitare, de care sunt mândri nevoie mare (pod, gară, parcul Zăvoi, parcări centrale subterane etc) şi care nu se mai termină niciodată, de parcă ar fi contractate pe viaţă de SC SISIF SA: - Limba de asfalt a devenit loc de circulaţie atât pentru pietoni cât şi pentru automobile fiind, după ştiinţa noastră, singura porţiune de drum din ţară care are concomitent aceste două funcţii!

- Este loc de parcare pentru automobile, deoarece nu a fost delimitată prin borduri de restul părţii carosabile (de exemplu, pe porţiunea dintre capul dinspre oraş al podului şi căminul garnizoanei militare Vâlcea);

- Deşi iniţial (după amenajare) fusese interzis accesul automobilelor pe această cale pietonală, la scurtă vreme, unul dintre stâlpii metalici înfipţi în asfalt (şi care aveau tocmai acest rol, de a împiedica circulaţia maşinilor pe „trotuar”), a fost dezrădăcinat şi s-a reluat circulaţia maşinilor dinspre oraş (din sensul celălalt, dinspre Goranu, încă nu se poate circula cu maşinile, datorită lucrărilor de refacere a traseului căii ferate);

- Un interes deosebit pentru utilizarea ca rută automobilistică a acestui „trotuar” are parohul bisericuţei din incinta unităţii militare (din colţul dinspre calea ferată) care claxonează din toate puterile făpturii lui lumeşti, în încercarea de a-i determina pe muritorii de rând să nu-i stea în cale atunci când îşi mână bidivii bolidului pe trotuar, grăbindu-se spre întâlnirea cea de taină cu superiorii lui cereşti. De aceea, stimaţi edili care diriguiţi destinele urbei noastre, aleşi şi de mine în aceste funcţii, vă solicit oficial să faceţi tot ce este omeneşte posibil ca acest pre(a)lat grăbit să nu trimită ca mesager la ceruri vreun pieton (ab)surd, care circulă legal, deoarece am constatat pe propria-mi piele că parohul locului este în stare de orice atunci când conduce maşina pe „trotuar” (în acea porţiune de drum care-l poartă direct spre lăcaşul său de înălţat imnuri zadarnice de slavă)!

- Toate reziduurile rămase după finalizarea asfaltării capului dinspre oraş al podului (zgură, bolovani, borduri etc.), nu au fost evacuate, ci au fost împrăştiate generos de-a lungul „trotuarului” (probabil, dintr-un gest de bunăvoinţă), dându-i un aspect de cale de acces spre iad, iar nu spre lăcaşul de cult slujit cu devotament de prea cucenicul şi mult prea grăbitul automobilist, dispus să facă totul pentru a accede cu maşina până în altar;

- Toată apa care se scurge de pe pod, în lipsa unor căi de colectare şi de evacuare, bălteşte permanent sub pod, devenind locul ideal pentru incubarea şi proliferarea tuturor bolilor lumeşti. Şi nu numai! Motiv pentru care, adresez şi capetelor luminate ale DSP Vâlcea rugămintea de a descinde în zonă, dacă nu pentru a constata şi recompensa cum se cuvine (anti)„grija” autorităţilor faţă de noi (ceea ce-i mai greu de făcut, deoarece sunt „ moşite” în funcţii de acelaşi partid politic imuabil şi imprescriptibil), măcar pentru a pune de ceva cercetări bacteriologice, microbiologice care, cine ştie, le-ar putea aduce un premiu Nobel pentru că, într-un târziu, au descoperit de ce au murit nişte electori (suspectaţi de tâmpenie, pentru că-i tot votează pe nişte impotenţi administrativ şi avortoni politic), pietoni care circulau zilnic prin zonă!

- deşi circul zilnic prin zonă, nu am văzut niciodată picior/ciosvârtă etc. de poliţist local sau aparţinând altei specii poliţieneşti municipale (ştiu părinţi care, din cauza insecurităţii acelor locuri insalubre, îşi conduc/aşteaptă în fiecare zi copilul în drumul spre şi de la şcoală).

Bomboana de pe colivă o reprezintă porţiunea pietonală dintre podul de peste calea ferată şi bariera de pe B-dul N. Bălcescu (câteva sute de metri, lăsate de izbelişte), unde:

- bălăriile depăşesc înălţimea calului şi a călăreţului; spre deosebire de antichitate, când erau descrise astfel holdele geto-dacilor nord dunăreni, accepţiunea contemporană se referă doar la înălţimea cailor... bipezi, aflaţi în trecere prin zonă;

- luminile din puţinii stâlpi care mărginesc pretinsa cale de deplasare pietonală se aprind ziua şi se sting noaptea, deşi cred că ar trebui să funcţioneze invers (noaptea se aprind intermitent, mai ales atunci când nu simt picior de pieton speriat prin zonă!);

- asfaltul care acoperă (din loc în loc) drumul, este doar reminiscenţa unor vremuri mai bune, desele lucrări de îngropat/dezgropat conducte şi cabluri, făcând impracticabilă în cea mai mare parte a anului această cale pietonală;

-gunoaiele ating înălţimea genunchiului broaştei, fiind împrăştiate în tot locul de vântul tomnatic; prin partea locului nu s-a mai văzut/simţit picior de măturător din vremuri ancestrale: unii recipienţi de colectare a gunoiului au dispărut cu totul, stâlpii de susţinere a acestora rămânând drept mărturie e dezastrului ecologic din zonă. Mai mult decât atât, unii trecători îşi abandonează gunoiul menajer de-a lungul acestei căi „pietonale”!

-cine se încumetă să păşească totuşi pe acest drum al Golgotei sale zilnice, trebuie să se asigure de susţinerea declarată a divinităţii pentru a scăpa viu şi doar puţin scărmănat din dinţii dulăilor care-şi fac veacul în colţul nord-estic al unităţii militate. Şi care, dimineaţa, ies la sorit (la încărcat „bateriile” trupeşti cu energie solară, n. n.) pe spaţiul din vecinătatea Grădiniţei din incinta sediului Inspectoratului Şcolar Vâlcea. Spre încântarea tuturor trecătorilor ocazionali şi, mai ales, a bunicuţelor care vin să-i hrănească zilnic din prisosul lor de pensionare cu împrumuturi neachitate la CAR. Spectacolul deplin, care face toţi banii daţi pentru tratamentul antirabic de către fraiereştenii picaţi neinvitaţi în toiul desfăşurării lui, se asigură atunci când, între haitele pripăşite în zonă (cea de la sediul de vis-a-vis al CFR, cea din incinta unităţii militare şi cele din cartierul de dincolo de barieră) se încing adevărate turniruri, urmărindu-se şi flocăindu-se unii pe alţii de ţi-e mai mare dragul să-i vezi şi să-i auzi!

Ce mai, dragi edili, chiar merită să circulaţi pietonal prin zonă! Vă trebuie doar puţin curaj şi noroc, pe care nu mă îndoiesc că, fiinţe încercate precum domniile voastre, nu se poate să nu le aveţi în gena de veterani hârşiţi şi dedaţi la rele! Poate reuşiţi să speriaţi potăile patrupede, că de căutat şi ridicat de către cei pe care îi plătim cu toţii ca s-o facă, nu cred că poate fi vorba, atâta timp cât maidanezii figurează pe statele de funcţii ale tuturor instituţiilor publice din municipiu! Ca să le apere de infractorii noctambuli şi de nepoftiţii musafiri diurni!

Ce încântare sinceră v-ar putea produce imaginea maidanezilor şi tomberonezilor înfometaţi, văzându-i cu câtă dexteritate rup pungile de plastic în care mai rămân resturi alimentare! Cum se cocoaţă pe recipienţii pentru colectarea gunoiului stradal pentru a amuşina şi obţine olfactiv informaţii despre conţinutul lor!

Chiar că merită să deveniţi pietoni prin zonă pentru doar câteva minute!
Ne putem da şi un loc de întâlnire, stabili o dată şi o oră, un semn de recunoaştere pentru a vă putea ghida! Ar veni muuultă lume să vă vadă, să vă pipăie şi să urle... ESTE! (vorba poetului, ar utiliza singularul, chiar dacă aţi veni mai mulţi!)

Dacă nu o veţi face pentru noi, bieţi pietoni traumatizaţi, făceţi-o măcar pentru a admira câinii şi gunoaiele din zonă, deşi nu aveţi deprinderea de a circula liber prin asemenea locuri rău famate.
Părerea mea sinceră este să încercaţi să trataţi cu maximă seriozitate cele comunicate prin acest material, considerându-le ca fiind un semnal pe care vi-l dă societatea civilă dintr-o comunitate care s-a săturat să fie folosită doar pe post de minge în disputele voastre electorale.

Nu uitaţi că bate la uşă o nouă campanie electorală, care o să vă ia ca din oală! Cu fulgi cu tot, găsindu-vă total nepregătiţi! Şi, de data asta, o să vedeţi că nu mai merge cu sforării şi panglicării! Chestia cu luatul înapoi a ţării, a oraşului etc., deja s-a fumat şi nu mai impresionează pe nimeni. Deoarece nu aţi dovedit că meritaţi votul „în orb” pe care, o populaţie ajunsă pe culmile disperării, i l-a dat astă toamnă ( aperent necondiţionat!) lui Klaus Werner Iohannis!

Nevoia de mai bine l-a învăţat şi pe vâlcean să fie mai selectiv. Dacă nu aveţi ceva serios să-i oferiţi drept candidaţi, să nu vă mai miraţi de ce o să-l voteze lumea pe Mircia Gutău! Tocmai d’asta o s-o facă! Pentru că nu aveţi nimic în propria ogradă care să facă şi să reprezinte dovada peremptorie a faptului că respectivul Neica Nimeni poate să facă măcar o mică parte decât le place lor să-şi amintească despre primariatul lui Gutău!

De care vă este o frică organică, fiind deja conştienţi că o să vă tragă preşul! Dar nu o s-o facă din cauza calităţilor lui ieşite din comun, ci doar din cauza neputinţei voastre.

P. S.: Dovada faptului că aţi înţeles (măcar acum, în al doisprezecelea ceas) că existaţi doar pentru a

rezolva problemele reale ale comunităţii o puteţi administra soluţionând cu celeritate cele sesizate de către noi prin acest material.

Asemenea locuri căzute în uitare există cu nemiluita în urbe.
Căutaţi-le şi deratizaţi-le!
Suntem cu ochii pe voi!

Tiberiu M. Pană

Tweet

• Prev
• Next

Tweet