Menu

Cărţi de valoare la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea - „Atlasul etnografic român”

f_350_200_16777215_00_images_0_0_0___atlas_etnografic.jpg

Printre valorile etnografice existente la Secţia de Etnologie şi Folclor „Mihai Pop” a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, se află şi volumul al doilea din lucrarea de referinţă „Atlasul etnografic român”, editat în cinci volume. Acesta a apărut sub coordonarea prof. univ. dr. Ion Ghinoiu, etnograf, etnolog, antropolog şi cuprinde: „Habitatul” (vol. I), „Ocupaţiile” (vol. II), „Tehnologia populară” (vol. III), „Portul şi arta populară”(vol. IV) şi „Sărbători, obiceiuri şi mitologie”(vol. V). Pentru punerea în valoare a acestei lucrări, Ion Ghinoiu a trudit peste 30 de ani în pasionatele sale căutări, în cele mai ascunse rădăcini ale identităţii noastre. Amintim cuvintele înţelepte ale acestuia: „Rădăcinile noastre ca popor nu trebuie căutate la grecii din Atena, la Roma sau în Egipt, ci aici în viaţa noastră strămoşească, la dacii noştri”.

 Prin Atlasul Etnografic Român, Ion Ghinoiu vine să confirme că mulţimea de sărbători, credinţe, obiceiuri, scenariile unor ritualuri sunt documente preţioase pe baza cărora putem reconstitui îndepărtata obârşie a neamului românesc. Această lucrare, de dimensiune academică, este alcătuită într-o viziune multidisciplinară, dând posibilitatea cercetătorilor să se facă analize pentru întregul spaţiu european. 

Crezul ştiinţific al marelui etnolog contemporan Ion Ghinoiu este: „Cei care vin după noi trebuie să realizeze o arhivă consistentă a tradiţiilor poporului român, deoarece eu cred că, în viitor, România va fi un punct de trimitere frecventă la spaţiul istoric strămoşesc dacic, care va reconstitui vechea civilizaţie europeană”

Secţia de Etnologie şi Folclor poartă numele reputatului prof. univ. dr. Mihai Pop, etnolog, renumit cercetător al culturilor din sud- estul Europei, laureat al Premiului Herder (1967) şi membru de onoare al Academiei Române (2000).

 

Material realizat de Elisabeta Pearcu, bibliotecar al Secţiei de Etnologie „Mihai Pop”

 

VALCEA - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN