Menu

Povestea tragică a celor 5 fetițe gemene expuse ca la grădina zoologică

f_350_200_16777215_00_images_6news335_gemenele_1.jpgÎn 1934, într-o vreme când și cazurile de sarcini gemelare erau rare, într-o mică localitate din Canada, o femeie a născut cinci fetițe. Annette, Cécile, Yvonne, Marie și Émilie Dionne au ajuns imediat faimoase: a fost primul caz de cvintupleți în care toți copiii au supraviețuit copilăriei. Însă atenția născută în jurul lor avea să aibă consecințe tragice.

 

La vârsta de patru luni, fetele Dionne au atras și atenția guvernului canadian, care a luat decizia controversată de a le separa de părinții lor, susținând că le protejează astfel de la o posibilă exploatare.

 

Deși cele cinci bebelușe nu aveau probleme de sănătate, au fost plasate într-un spital special conceput pentru ele, care s-a dovedit a fi mai degrabă un loc de amuzament pentru public. Turiștii erau invitați să vină la spital să vadă minunea cvintupleților și, în curând, Quintland a devenit cea mai mare atracție turistică din Canada.

 

Fetele au fost expuse publicului până la vârsta de nouă ani. În același timp, ele erau atent supervizate de o armată de infirmiere și doctori și supuse constant testelor medicale.

 

Între 1934 și 1943, circa 3 milioane de oameni au mers să le vadă pe fetele Dionne. Spitalul publica periodic informații cu privirea la creșterea și dezvoltarea copilelor, iar în ziare apăreau mereu imagini cu cele cinci fete.

 

Se spune că guvernul canadian și afacerile asociate cazului Dionne au câștigat circa jumătate de milion de dolari pe seama fetelor – bani din care ele nu au primit niciodată nimic.

 

După nouă ani și o îndelungată luptă pentru custodie, fetele Dionne s-au întors la familia lor. Reuniunea nu a avut însă succes. Au locuit cu părinții până la 18 ani, apoi s-au distanțat imediat de aceștia. Ulterior, ele au scris o carte despre experiența copilăriei, acuzându-și părinții de abuzuri verbale, sexuale și fizice.


Chiar dacă părinții au declarat că vor să le integreze pe surori în familie, acestea au trebuit să participe în continuare la diverse evenimente publice. Potrivit mărturiei uneia dintre fete, părinții nu le-au tratat niciodată ca indivizi diferiți, fiecare cu nevoi diferite, și le atrăgeau deseori atenția că aduseseră numeroase probleme familiei prin simpla lor existență. În plus, erau tratate diferit față de ceilalți copii ai familiei, fiind crescute cu o mult mai strictă disciplină – și cu mai multe pedepse.

 

Surorile Dionne au avut vieți tragice. Nu și-au revenit niciodată complet în urma traumelor psihologice cauzate de anii copilăriei, în care au fost crescute în spatele unui zid de sticlă și expuse lumii întregi.

 

Mama fetelor, având o situație materiale precară, a fost contactată la câteva zile de la naștere de reprezentanți unei expoziții, interesați să expună cvintupleții publicului. Părinții au fost convinși să accepte și deși contractul a fost revocat înainte ca el să fie pus în aplicare, a făcut ca guvernul să poată ridica problema exploatării fetelor. Astfel, la câteva luni de la nașterea celor cinci fete, guvernul din Ontario a intervenit și a luat copiii de lângă părinți. Custodia le-a fost retrasă în 1935, iar fetele au fost plasate în grija doctorilor.


Oficial, motivul acțiunii guvernului a fost asigurarea bunăstării copilelor, argumentând că părinții lor nu vor putea avea grijă de ele, însă în fapt, a existat un interes masiv pentru exploatarea curiozității publicului și a lumii întregi cu privire la cazul cvintupleților.

 

În spitalul în care au crescut (înconjurat de un gard de sârmă ghimpată), surorile Dionne au fost supuse constant unor teste medicale. În plus, li s-a impus un stil de viață destul de rigid și nu li s-a permis contacul cu străinii. Circa 6000 de oameni veneau în fiecare zi să le vadă pe fete, care erau expuse publicului în timpul orelor de joacă. Exista și un magazin de suveniruri, condus chiar de către mama fetelor, unde se vindeau fotografii, autografe, cărți, cărți poștale, păpuși ș.a. – toate imprimate cu imaginea gemenelor.

 

În primul an, veniturile câștigate pe seama surorilor Dionne au depășit 50 de milioane de dolari. Quintland a ajuns cea mai mare atracție turistică din Ontario, depășind în număr de vizitatori și Cascada Niagara. Și multe vedete de la Hollywood au vizitat Quintland, precum Clark Gable, Bette Davis sau Mae West.


f_350_200_16777215_00_images_6news335_gemenele_mature_1.jpgSurorile au părăsit casa familiei când au împlinit vârsta de 18 ani și nu au mai ținut legătura cu părinții. Trei dintre ele s-au căsătorit și au avut la rândul lor copiii (Marie, Annette și Cécile), în timp ce Émilie s-a călugărit, iar Yvonne a devenit infirmieră apoi s-a dedicat sculpturii. Émilie a murit la vârsta de 20 ani din cauza atac de apoplexie, iar Marie a murit la 36 de ani din cauza unui atac vascular. Yvonne a murit în 2001, la vârsta de 67 de ani. Celelalte două surori, Annette și Cécile, sunt încă în viață.

 

Guvernul canadian și-a cerut oficial scuze față de surorile Dionne pentru rolul jucat în îndepărtarea lor de familie, iar în martie 1998, a anunțat că va plăti celor trei fete încă în viață 4 milioane de dolari drept compensație pentru anii petrecuți în spital.


Sursa historia.ro

The most visited gambling websites in The UK