Menu

Totul despre SFÂNTA MARIA MARE: origine, tradiţii, obiceiuri

Icoana Sf Maria Mare.jpgBiserica Ortodoxă cinsteşte la 15 august, Adormirea Maicii Domnului, numită în popor şi Uspenia, sau Sfânta Maria Mare. După o pioasă tradiţie, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca şi dumnezeiescul ei Fiu. Este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, şi a fost fixată la 15 august din anul 600. Sărbătoarea bisericească a început probabil în Ierusalim, unde Mormântul Maicii Domnului din Ghetsimani este şi astăzi un loc de pelerinaj.

 „Adormirea maicii Domnului” se prăznuiește după un post de două săptămâni. În funcție de regiuni, există tradiții care mai de care mai interesante. Trecerea de la vară la toamnă coincide întotdeauna cu aceasta sărbătoare, cea mai importantă a verii. Tot acum e celebrată şi Ziua Marinei (Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor), începe sezonul nunţilor, a târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă şi a praznicelor de pomenire a morţilor.

Iată câteva obiceiuri și tradiții din popor care îți vor schimba viața radical:

Ziua de Sântămărie Mare trebuie celebrată, în primul rând, cu porumb. Mănâncă porumb copt sau fiert în apă și vei atrage bogăția în casa ta. Tradiția spune că, respectând acest ritual, nu-ți va lipsi nimic de pe masă toată toamna și iarna. 

De asemenea, dacă trandafirii înfloresc în perioada dinaintea sărbătorii este semn că va fi o toamnă lungă, blândă și îmbelșugată. 

Bucură-te, dar nu dansa, fiindcă atragi tristețea.

Aceasta zi mai  e cunoscuta și sub numele de Paștele din timpul verii, si trebuie să ai sufletul deschis. Este un prilej de bucurie spirituală. Mergi la biserică îmbrăcat în haine albe, curate și apoi dă de pomană celor nevoiași faguri de miere, pâine, prune, struguri și apă. 

Dacă ai prieteni sau membri ai familiei care poartă numele Maria sau un derivat al acestui nume, nu petreceți astăzi. De Sf. Maria Mare se pomenesc morții, „adormirea" simbolizând continuarea vieții în ceruri. Petrecerea cu muzică și dans reprogramați-o pentru 8 septembrie, când sunt sărbătoriți cei vii. În caz contrar, o veti face pe Maica Domnului sa lacrimeze. 

Ține ușa deschisă dacă vrei să-ți intre norocul în casă. Trezește-te dis-de-dimineață și deschide ușa de la intrarea în casă. Ține-o așa până la răsăritul soarelui ca să ai parte de bucurii, spor la treburile de zi cu zi, realizări profesionale și voie bună. 

Este bine să primești toți oaspeții care vor să-ți intre în casă și să împarți cu ei bucatele pe care le-ai pregătit pentru această zi. 

Nu-ți tăia părul, ca să naști ușor. În cazul în care ești însărcinată, în această zi nu ai voie să te întorci din drum, să-ți speli sau să-ți tai părul și să-l arunci la gunoi. Piaptănă-te dimineața, împletește-ți părul frumos într-o coadă și lasa candela aprinsă toată ziua, gândindu-te mereu la micuțul din pântec. Se crede că astfel vei naște mai ușor, iar copilul tău va fi ferit de farmece și boli grele.

Roagă-te și te vei însănătoși Vindecarea prin rugăciune este posibilă astăzi mai mult decât oricând. Rostește cu credința rugăciunea „Tatăl nostru” dacă te confrunți cu o anumită suferința fizică și te vei însănătoși.

Pune-ți năvalnic în piept și vei fi iubită. Dacă ești în căutarea unui partener sau ai o relație cu un bărbat pe care îl consideri sufletul tău pereche, trezește-te de dimineață și caută o crenguță de năvalnic sau limba cerbului, cum este cunoscută în popor (o specie de ferigă) și ascunde-o în sân. Planta poartă numele unui băiat frumos căzut din cer la care râvneau toate fetele. De aceea, se consideră că poartă noroc în dragoste. Cu această crenguță de feriga se fac și diverse ritualuri de aducere înapoi a partenerului după o despărțire sau pentru a face pe cineva să te iubească.

 

Surse: www.byb.ro, www.basilica.ro

 

 

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK