Asta ne mai lipsea, că în rest le aveam pe toate!

Mi-am amintit un banc, nu strălucit, dar care se potriveşte perfect contextului în care cei de la Ministerul Educaţiei au anunţat că vor implementa în loc de manuale, e-book-uri.

Se spune că la un moment dat, diriginta îi întreabă pe elevi ce le-ar mai lipsi pentru a fi fericiţi. Mai mulţi dintre elevi spun că nu ştiu ce vilă, maşină ultimul răcnet, console de plystation. Unul dintre ei, ultimul intervievat, care provenea dintr-o familie cu zece fraţi, mamă şomer, datorii la asociaţii, spune că lor nu le trebuie nimic, că le au pe toate. Curioasă, diriginta întreabă cum de se întâmpla asta, iar copilul, nonşalant, spune că înainte cu o seară una dintre surori de 14 ani a venit târziu acasă şi şi-a anunţat familia că e însărcinată în luna a patra. Tatăl a replicat scurt: „Asta ne mai lipsea, că în rest le aveam pe toate!”

Cam aşa e şi cu e-book-urile lui Feodorca. Şcoala românească scoate tâmpiţi pe bandă rulantă, sunt comunităţi numeroase care nu au acces la net, clase unde învaţă la grămadă copii de clasa I cu a II-a, a III-a etc. Avem suplinitori care predau matematici prin cătune izolate şi care ei, la rândul lor nu ştiu cât este delta la o ecuaţie de gradul II.

Şcoala românească este exact familia din bancul respectiv, cu mulţi copii săraci, cu mulţi derbedei, într-o sărăcie lucie, cu datorii, cu un dezinteres din ambele părţi, iar secretarul de stat vine cu o trăznaie, premieră pe mapamond. Evident că de la înălţimea unui birou de la sediul Ministerului, în Bucureştiul metropolitan, cu acces la net şi la toate telecomunicaţiile speciale, la elicopter marca Zgonea, lumea se vede e-real.

Nu e de ajuns că, deja, sunt absolvenţi care nu au mai deschis o carte tipărită clasic, nu mai au habar cine e Coşbuc sau Eminescu, cel din clasele primare de azi caută „Amintiri din copilărie” în ultimele jocuri de net, cel de gimnaziu ştie deja cum să utilizeze redtube, fetiţele de azi au înlocuit coarda şi şotronul cu rujul şi rochiţele şi visează să ajungă asistente de televiziune. Asta în zona urbană.

În rural, mi-l imaginez pe bietul Gheorghiţă, după ce a luat trei curele de la tac-so beat, după ce i-a glojdit alocaţia, cum se duce cu oile pe islaz şi cu e-book-ul ascuns între pâinea unsă cu gem şi untură, citind pluguşorul şi Iarna pe uliţă. Pătând astfel ecranul celebrului gadget cu unsoare. Pe mă-sa, Florica, ştergându-i seara pe laviţă manualul electronic, iar pe cei mici jucându-se pe rând cu năzdrăvănia de la şcoală.

Falimentul fabricilor de ghiozdane ar fi în toi, iar miniciuna cu „mi-a mîncat căţelul ibucul, sau a călcat tata beat pe el, sau nu mi-a mers scriinul aseară, ar intra în scenă. Ca şi scuza: „Am avut un bed şi nu am putut citi lecţia”.

Într-o ţară cu învăţământ sărac, unde profesori ajung cei care nu reuşesc în alte domenii şi se mulţumesc cu cele 7 - 8 milioane de lei pe lună, asta e tot ce ne mai trebuia.  Gadgetul e altul de fapt. Şase sute de milioane de lei pe lună cât costă o asemenea investiţie... şi când te gîndeşti că sunt profesori care nu ştiu să mânuiască un calculator, atunci ce dracu mai vorbim?

Hai să facem o reformă structurală în şcoala românească, să omogenizăm clasele, să stimulăm talentele copiilor, să-i direcţionăm în viaţă, să aducem în sistem profesori plătiţi onorabil. Să strecurăm printre pasiunile pentru muzică, internet, gagici, fotbal şi un pic de interes pentru studiu şi atunci vom reuşi.

Sincer, mi se pare foarte potrivit să-i spunem doamnei Andronescu, pentru ideea de a-l fi angajat pe Feodorca să reformeze învăţământul, că, exact „asta ne mai trebuia la Minister, că în rest le aveam pe toate...”

Tweet

• Prev
• Next

Tweet