Menu

PNL Argeș, o grupare frustrată care nu mai are ce pierde

f_350_200_16777215_00_images_banner1_gorghiu_la_pas_12.jpg

 

 

 

 

 

 

PNL Argeș seamănă cu acei jucători la păcănele care, după ce pierd toți banii, vor să dea foc aparatelor, locației și, dacă se poate, întregii lumi.

Organizația Alinei Gorghiu a ratat toate obiectivele la alegerile locale și în acest moment este o grupare frustrată care nu mai are ce pierde și ne putem aștepta la gesturi dintre cele mai bizare.

Cei care pierd la păcănele se urcă uneori pe acoperișuri și amenință că se aruncă de acolo, iar ce fac liberalii argeșeni este cam același lucru. L-au pus prefect pe Dragoș Predescu, cel care, la 28 de ani, nu a condus nimic, nu are niciun fel de experiență, dar a fost capabil să conteste în justiție o hotărâre de CJ, blocând astfel activitatea de investiții. La Pitești, l-au lăsat pe Mihai Coteț să îl șicaneze în CL pe primarul Cristian Gentea. Aici, liberalii se abțin sau votează contra ori de câte ori simt că pot provoca tensiune.

Pe Facebook, Răzvan Șerbănoiu, consilier local liberal, postează texte infantile pe care nu le poți comenta fiindcă nu spun nimic. Coteț scrie eseuri despre cum vrea Ion Mînzînă să fure bani dar, ce să vezi, nimeni nu îl dovedește.

Alina Gorghiu, chiar azi, ne spune ceva dulceag, anume că ”duminica se petrece cu prieteni dragi, echipă puternică” și pune o poză în care îl are alături pe Alin, de la Mioveni, candidatul care a pierdut cu brio.

Se pricepe dna Gorghiu la postări care să provoace mici accese de simpatie.

Așa vor curge lucrurile până la alegerile parlamentare, când ”ministra” va câștiga un nou mandat de parlamentar, dar va pierde șefia organizației. E de prevăzut ca după ce ”soldatul în slujba țării” va înfrânge la prezidențiale, următorul lider național al PNL să o treacă pe Alinuța pe linie moartă.

De aici și oscilațiile între o opoziție agresiv – capricioasă și ieșirile la iarbă verde cu ”prieteni dragi”.

La PNL Argeș te aștepți la ce te aștepți mai puțin.

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN