Ca să fii ziarist de succes în România trebuie să arăți că ești plin de fente și ipocrizie
- Written by Criterii
- Category: National
Am citit un comentariu al ziaristului Bogdan Chireac cu privire la vaccinurile de 1 miliard de euro cumpărate de guvernul Cîțu. Nu îmi puteam imagina o mai ”meseriașă” explicație. Citiți:
x
”Eu nu cred că se va întâmpla nimic, în afară de faptul că este spectaculos și se vehiculează cifre și se întâmplă... A fost o decizie politică a Guvernului României, s-a luat mai mult vaccin, ceva mai mult vaccin, fiindcă în referatul DNA este vorba de 50 de milioane de doze, din care s-au folosit în bună parte, sumele alea nu sunt cele vehiculate, programul este derulat de Uniunea Europeană.
Eu nu știu ce semnificație are acest dosar. Iar în privința șpăgilor, eu mă îndoiesc foarte tare că marile corporații farmaceutice au dat șpagă oficialilor români, fiindcă nu că se tem de DNA-ul românesc, se tem de FBI, de chestiunile americane, nu de DNA-ul de pe aici”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3 CNN.
Întrebat dacă situația care face obiectul acestui dosar este dată doar de neștiință, Bogdan Chirieac a afirmat că ”de multe ori vedem asta. Problema nu este vaccinarea, ci nevaccinarea. Așa, România a luat rachete Patriot și bine a făcut, de 5 miliarde de euro.
Dorința noastră este să nu le folosim niciodată. Dar putem să întrebăm de ce am dat 5 miliarde de euro și încă nu am primit toate bateriile?
Trebuia să primim 7 baterii și am primit numai două, că este mare cerință în plan mondial și România este încă apărată de NATO, deocamdată.
Deci cum facem atunci? Facem proces de intenție guvernanților români că au luat rachete și că nu le folosesc? La fel și cu vaccinul. Încerc să descopăr resorturile care au dus la deschiderea unui astfel de dosar”, a concluzionat Bogdan Chirieac.
X
Concluzia: ca să fii ziarist de succes în România trebuie să arăți că ești plin de fente și ipocrizie.
Gheorghe Smeoreanu