Logo

Constantin Preda: ”Bolnav de cancer”

f_350_200_16777215_00_images_banner1_preda_c_bolnav.jpg

 

 

 

 

 

 

Pe măsură ce omul Constantin Preda înaintează în chimioterapie, scrisul poetului cu același nume urcă spre genialitate.

Nu știu unde se va opri, deja poezia lui Constantin Preda s-a ridicat în straturi îngerești și pare inspirată de însuși Iisus Hristos.

Nu am întâlnit în istoria literaturii o astfel de situație în care amenințarea morții să fie sublimată în texte care merg spre limita de suportabilitate a autorului și a cititorului,în același tempo. Dacă substanța din care își trag seva aceste poeme, recte moartea, este absolută, atunci și valoarea lor estetică tinde asimptotic spre absolut.

Până unde ?

Nu știm, limita ar fi ca noi, cititorii, să murim în aceeași clipă cu poetul, el scriind, iar noi citind.

Nu e exclus, fiindcă se poate, în principiu, muri de frumusețe și durere.

Citiți acest poem și spuneți-mi dacă nu veniți pe buza prăpastiei:

                                              x

”SPUNE-MI, POETE

 

Spune-mi, poete

ce te doare?

mie mi-e cel mai frig

când stau aproape de soare

 

spune-mi, poete

ce te cutremură, ce te-nspăimântă ?

în inima mea e o pasăre

cu inima frântă.

 

spune-mi, poete

de ce ți-e frică ?

de marele gol

din pasul de furnică.

 

spune-mi poete,

ce te doare ?

mie mi-e cel mai frig

când stau aproape de soare.

                                                       x

Să scrii trăind, chiar la modul sublim, e una, dar să scrii murind e cu totul altceva:

                                                     x

NU CRED CĂ AM VREO SCĂPARE

 

nu cred că am vreo scăpare

durerea în tâmplă îmi suie

se-aude-nflorind

floarea în cuie

 

rana care sângerează

atinge după ea o altă rană

sunt între pedeapsă

și icoană

 

mi-e teamă să deschid ochii

în plină zi e miez de noapte

un crivăț nebun cade

peste cireșele coapte

 

mi-e teamă să deschid ochii

sunt ca aburul unei pâini

peste care sfâșierea a dat drumul

haitelor de câini

 

nu cred că am vreo scăpare

durerea în tâmplă îmi suie

se-aude-nflorind

floarea în cuie.

                                               x

Scriitorul și cititorul sunt fiecare la câte un capăt al Universului, nicidecum față în față.

Aceasta este definiția literaturii totale, anume să străbată creația lui Dumnezeu de la infinit la infinit.

Gheorghe Smeoreanu

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.