Ucrainienii sunt un popor șocat, iar rușii sunt niște nebuni ?
- Written by Criterii
- Category: National
Dacă vrem să îi înțelegem pe ucrainieni și ruși, putem să ne inspirăm de la Antena 3, ori putem încerca să mergem pe un drum mai anevoios dar mai folositor.
Despre ucrainieni, găsim repere foarte interesante în ”Porțile Europei – O istorie a Ucrainei” de Serhii Plokhy, un profesor de istorie ucrainiană de la Harvard.
În rezumat, istoricul ucrainian pare a ne spune următoarele:
Poate că niciun alt teritoriu din Europa nu a fost mai măcinat de conflicte decât cel pe care se găsește azi Ucraina.
În istoria niciunei alte țări nu găsim situația în care o elită militară, căzăcimea, puțin organizată și extrem de voluntară, atunci când nu are la îndemână vreun război, să își terorizeze propriul popor prin incursiuni de jaf, violuri, măceluri. Când țăranul ajungea la disperare, își lăsa gospodăria și se făcea cazac.
Probabil că nicăieri în Europa nu au fost mai multe pogromuri ca pe teritoriul Ucrainei, încă din secolul XVII. Vinovați sunt chiar ucrainienii, dar apogeul l-au atins germanii. Ca poveste, am reținut faza în care atunci când, în 1945, Hrusciov intră în fruntea armatei în Kiev, pe străzile pustii vede făcând semne disperate în om în zdrențe.
Sunt ultimul evreu din Kiev, a strigat omul, m-a salvat nevasta ucrainiancă ținându-mă cinci ani în pod.
(Unii istorici spun că Gingis Han a făcut o piramidă de un milion de capete, la Kiev, și au scăpat doar câțiva oameni, în cimitir. Desigur, atunci nu se putea vorbi despre ucrainieni și ruși).
Se știe episodul de la Râpa Babei, de lângă Kiev, în care nemții au împușcat în ceafă 31 de mii de evrei într-o singură zi. Cineva spune (nu Plohky) că din acel moment trupele SS au refuzat execuțiile în masă și astfel a apărut ideea camerelor de gazare.
Este aproape cert că în Europa nu au existat mai mulți morți de foame ca aici, în vremea holodomorului, dar și în deceniul al șaselea al secolului trecut.
Pe scurt, ucrainienii sunt un popor șocat de istorie.
Haideți să vedem cum stau rușii, iar pentru asta e de citit cartea marelui istoric și filosof Isaiah Berlin ”Gânditorii ruși”. Să o conspectăm puțin.
În introducerea scrisă de Aileen Kelly găsim remarca lui Bertrand Russel că deși este îngrozitor că rușii au ajuns la bolșevism, este totuși explicabil. ”Dacă te întrebi cum ar trebui stăpânite personajele lui Dostoievski, atunci vei înțelege”, spune Bertrand Russel.
Anglo – saxonii au o concepție veche potrivit căreia un interes împătimit față de idei, așa cum îl manifestă intelectualii ruși, reprezintă un simptom al unei maladii mentale și morale.
Cu alte cuvinte, rușii sunt cu toții nebuni la nivel de elită, cel puțin.
Isaiah Berlin nu spune asemenea neghiobie, dar arată că intelighenția rusă preferă o viziune monistă asupra societății, în sensul că ambiționează să pună toate valorile într-un sistem coerent. Este de preferat pluralismul, spune Berlin, deoarece natura umană generează valori care, deși sunt sacrosancte și ultime, uneori se exclud și nu pot fi ierarhizate.
Dacă vi se pare cam abstract, încerc să traduc eu. Mila față de aproapele nu te poate face să îți împarți toată averea. Sau te poate face, dacă ești dispus să iei crucea și să îl urmezi pe Iisus, dar asta este altă poveste.
Occidentalul nu moare că nu a rezolvat problema milei și a împărțirii întregii averi, rusul în schimb se chinuie să o rezolve și se afundă în speculații.
Totuși, Berlin le spune occidentalilor că există un rus pe nume Herzen care consideră că nu există soluții generale pentru problemele individuale, ci doar niște expediente care se sprijină pe nevoia de a ajuta oamenii și popoarele. Așadar, se poate ieși din speculație.
Turgheniev, zice Berlin, nu credea în liberalism deoarece îi găsea cusurul de a genera nedreptăți. Are și el dreptate.
Rușii sunt habotnici, vor să urmeze căi absolute, iar Isaiah Berlin le spune:
”A înțelege validitatea relativă a propriilor convingeri, rămânând totuși ferm de partea lor este ceea ce în diferențiază pe omul civilizat de barbar”. Rușii se complac adesea să fie barbari.
Se complac deoarece un Piotr Ceaadaev crede că Rusia există doar pentru a da lumii o lecție, adică lumii occidentale.
”Oamenii au nevoie de cartofi și nimeni n-a simțit vreodată nevoia de constituție – așa ceva și-au dorit doar orășenii educați, care sunt lipsiți de putere” , îi scria Bielinski unui prieten, în 1847. Carevasăzică, nici vorbă de un 1848 în Rusia.
Se zice că atunci când a fost proclamată Republica Franceză, iar Ludovic – Filip a abdicat, țarul Nicolae I s-a dus glonț la palatul fiului său, viitorul Alexandru II, unde era un bal. A oprit orchestra și dansul și a strigat:
”Domnilor, puneți șeile pe cai, în Franța a fost proclamată republica!”
Berlin:
”În foarte multe privințe, Rusia a reprezentat pentru democrații din perioada respectivă (1848) ceea ce au reprezentat și reprezintă puterile fasciste și totalitare din apoca noastră: inamicul suprem al libertății și al iluminismului, rezervorul de ignoranță, cruzime și opresiune, puterea funestă ”(etc. etc.).
Fiindcă nu vreau să lungesc acest articol, vă propun să revin zilele acestea la cartea lui Isaiah Berlin, mai ales că în capitolul următor vorbește despre un om care a impregnat profund gândirea rusă: Lev Tolstoi.
Până atunci, nu aruncați cu piatra, tot Berlin ne spune că a cauta absolutul, a muri ca să împaci dreptatea cu puterea, afacerile cu cinstea sau ordinea cu libertatea este ceva nobil, mai ales dacă îl iei în calcul și pe Dumnezeu.
Iar asta fac rușii.
Gheorghe Smeoreanu
