Menu

Când şeful ziariştilor profesionişti nu ştie limba română, o dăm dracului de meserie

f_350_200_16777215_00_images_banner1_glavan_doru_1.jpg

 

 

 

 

Nu prea scriu despre greşelile altora fiindcă toţi greşim, din cauza oboselii, a actelor ratate etc. Când polemizezi însă în calitate de preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, singura asociaţie de interes public al lucrătorilor din media, trebuie să beleşti ochii, să dai materialul să îl citească secretara, ori soacra înainte de a-l publica.

Numitul Doru Dinu Glăvan, preşedintele UZP, se leagă de cei care sunt împotriva scutirii cu 10 % a impozitului pe salariu al ziariştilor scriind:

“Ne surprinde această scrisoare prin faptul că vine din partea unor jurnaliști, parte din ei de notorietate publică”, scrie Doru Dinu Glăvan, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti, singura asociaţie de interes public al lucrătorilor din media.

Precum oportunitatea nu poate fi bună sau rea, nici notorietatea nu poate fi publică sau privată.

Halal să-ţi fie, dom' preşedinte şi mă felicit că nu m-am înscris în organizaţia matale, nu doar fiindcă faci greşeli de exprimare, ci mai ales pentru că pentru funcţia de conducere a UZP ar fi nevoie de un ziarist renumit, cu notorietate (fără publică, ha, ha, aici era problema, dumneata nu o ai, ori ai din aia ”privată” şi ai comis-o freudian).

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK