Superficialul şi vanitosul candidat Theodor Paleologu
- Written by Criterii
- Category: National
Un amic preocupat de ceva vreme de promovarea insistentă a lui Theodor Paleologu m-a daterminat să fiu atent la acest candidat, cu toate că nu îl consider capabil să ajungă în turul al doilea al prezidenţialelor.
Amicul îşi prezintă favoritul folosind retorica unei rubrici de gazetă: Ştiaţi că ?
”Știați că un candidat a fost ministru, ambasador, profesor la Boston și absolvent de Sorbona?
Știați că ambasadorii sunt de fapt oamenii care reprezintă statul român în țară respectivă.
Știați că un candidat cunoaște un număr de limbi străine cat jumătate din numărul candidaților la prezidențiale.
Știați că un anume candidat nu are niciun dosar penal, nicio suspiciune, in schimb are telefon cu butoane si este de departe cel mai onest din toți 14?
Știați că doar unui singur candidat funcția de șef de stat i se potrivește mănușă?
Știați că daca lăsați opțiunile anti ceva, puteti vota un adevărat șef de stat?
Știați că un singur candidat intrat în turul 2 îl va învinge pe Iohannis?”
Argumentul, pe scurt, este că domnul Paleologu a absolvit la Sorbona și cunoaște multe limbi străine.
Intrigat de argument și neștiind cum să îl încadrez, am căutat prin bibliotecă sursa unui punct de vedere care nu îmi dădea pace. L-am găsit.
În 1939, teoreticianul educației Edward Thorndike spunea: „Este marele merit al speţei umane faptul că există o corelaţie substanţială între inteligenţă şi moralitate, inclusiv bunele intenţii manifestate faţă de ceilalţi...Astfel cei ce ne sunt superiori în abilităţi sunt în medie binefăcătorii noştri şi uneori este preferabil să-i lăsăm pe ei să se ocupe de interesele noastre decât să ne ocupăm noi înşine.”
Dacă eşti inteligent şi cult, musai să fii superior din punct de vedere moral, credea Thorndike.
O mai mare iluzie nu cred să fi existat în analiza socială. Spunem despre Carol I că a fost providenţial pentru România, dar nu am auzit să fi fost deosebit de inteligent şi cultivat, mă rog, nu într-atât încât să îşi impresioneze contemporanii. Oricum, genul acesta de analiză este sortit eşecului, în măsura în care s-a dovedit că există mai multe tipuri de inteligenţă şi chiar mai multe feluri de cultură, la fel de onorabile.
Mai bine pune problema, cred, Noam Chomsky. Eş zice aşa:
„Pare să fie o caracteristică istorică aproape universală că acei intelectuali care sunt conformişti, care ignoră sau raţionalizează crimele regimurilor care îi adăpostesc, sunt cei mai onoraţi şi privilegiaţi, în vreme ce intelectualii orientaţi spre valori sunt pedepsiţi într-un fel sau altul.”
Ştiu, nu vă place Chomsky, îl consideraţi puţin nebun în analiza politică, dar în cele spuse mai sus pare că nu greşeşte.
Domnul Paleologu a fost recompensat de regimurile din ultimii 30 de ani şi a putut, vorba lui, să stea la masă cu regi şi regine.
Aceasta fiind situaţia, îl întreb pe amicul meu care sunt valorile pe care le cultivă şi le apără Theodor Paleologu.
Este domnia sa naţionalist sau mondialist sau ce ? Este de stânga, ori de dreapta? Militează pentru vreo axă, cum a făcut-o Băsescu ? Ce crede despre atitudinea corporaţiilor care îşi externalizează profitul ? Are ceva de zis cu privire la dublul standard de calitate al produselor din hipermarket ? Despre vânzarea terenurilor ce părere are ? Dar cu privire la protocoalele secrete ? Vrea să existe sau să se desfiinţeze SIIJ ? Consideră că votul este controlat ? Ce zice despre sintagma Stat Paralel ? Apreciază creşterile de pensii şi salarii ?
Nu, nu l-am auzit pe domnul Paleologu vorbind despre aceste subiecte. Dacă amicul meu are telefonul candidatului, poate îl sună şi îl roagă să se exprime şi pe aceste teme, ar mai fi timp.
Nu cred că dorinţa mea va fi ascultată, aşa încât mă decid să recitesc articolul de azi al lui Gabriel Liiceanu despre alegeri. Cu privire la Paleologu, Liiceanu se exprimă astfel:
„În campania electorală actuală, Toader Paleologu aduce o notă de pitoresc. Seamănă cu un copil care ține morțiș să se joace de-a oamenii mari. Ca să atragă atenția, face giumbușlucuri și-și pierde simțul ridicolului. Având în minte mari topoi literari, își închină campania memoriei tatălui, invocă, încurcându-le între ele, personaje din Iliada, face paradă de citate latinești la care electoratul ar urma să freamăte de emoție, le vorbește românilor despre cultura armelor... E fericit să vorbească și să se vorbească despre el”
Aşa o fi ? Aşa se pare.
Gheorghe Smeoreanu
