Logo

Dacă va fi preşedinte, Barna garantează fiecărui român o mulţime de orgasme

f_350_200_16777215_00_images_barna_fericiti.jpg

 

 

 

 

 

Barna a furat de la Ceauşescu ideea propăşirii şi fericirii întregului popor şi a pus-o pe panourile lui electorale: Fericiţi în România.

Ceea ce se potrivea câtuşi de cât în totalitarism este total neadecvat în democraţie, fericirea fiind o stare interioară strict personală, fără nicio legătură cu politica şi administraţia.

Pe scurt, Barna promite fiecărui român o stare de euforie perpetuă, ceva de genul dacă voi fi eu preşedinte garantez o cascadă de orgasme fiecărui român.

Pascal Bruckner a scris o carte intitulată chiar aşa: Euforia perpeuă.

„Prin datoria de a fi fericit inteleg asadar ideologia proprie celei de-a doua jumatati a secolului XX care evalueaza totul din unghiul placerii si al neplacerii, constringerea la euforie care ii acopera de rusine sau ii umple de neliniste pe aceia care nu o accepta. Dublu postulat: pe de o parte sa iei ce-i mai bun de la viata; pe de alta parte, sa te intristezi, sa te pedepsesti daca nu reusesti. Pervertire a celei mai frumoase idei care exista: posibilitatea acordata fiecaruia de a-si domina destinul si de a-si ameliora existenta“, scrie Bruckner.

Ideea scriitorului şi filosofului francez este că datoria de a fi fericit este, ca orice datorie, o constrângere. Alungat pe uşă, totalitarismul userist se întoarce pe fereastră.

Cum să fii fericit fără Dumnezeu, fără familie în sens tradiţional ? Barna nu explică nicăieri care e treaba cu fericirea.

„Acesta e obiectivul meu. E mare, e enorm. Dar așa și trebuie să fie. Și te voi convinge și pe tine ca e posibil. Iar apoi, împreună, vom reîncepe cu toții să sperăm, să visăm și să muncim pe brânci ca să ne găsim fiecare fericirea lui”, susține Barna.

Din câte lozinci am văzut în viaţă, asta cu Fericiţi în România este, de departe, cea mai ipocrită.

Gheorghe Smeoreanu

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.