Menu

O întrebare pe căldură mare. POATE PIERDE MIRCIA GUTĂU ALEGERILE ÎN 2020 ?

f_350_200_16777215_00_images_banner1_gutau_femeie.jpg

 

 

 

 

 

Pentru perioada de după '89, Mircia Gutău este un monstru sacru al politicii şi administraţiei, la care chiar şi inamicii se raportează ca la o persoană ieşită din comun. Vrei, nu vrei, la Gutău te uiţi cam de jos în sus. De ce ? Fiindcă aşa se întâmplă cu monştrii sacri din orice domeniu: sport, artă, cultură, iar în cazul de faţă, administraţie şi politică.

Se spune că Vâlcea ar mai fi avut un asemenea personaj, pe timpul comunismului, anume pe primul - secretar Teodor Coman.

Lumea nu te admiră, cum cred unii, fiindcă te dai tu mare, ci pentru că faci ceva ieşit din comun. Acest Teodor Coman, decedat chiar înainte de schimbarea regimului, a coordonat construirea a vreo 15 mii de apartamente, a făcut un pod nou în centrul capitalei de judeţ, a modernizat oraşele mici, a ridicat hoteluri şi asta în doar vreo trei ani cât a fost în funcţie. Apoi, în vremea lui, echipa de fotbal Chimia Rm. Vâlcea a cîştigat Cupa României. Nu l-am cunoscut, dar ştiu că oamenii îl considerau mult timp după plecarea din funcţie un monstru sacru.
Cu deosebirile de rigoare, pentru că acum e capitalism şi, oarecum, democraţie, Gutău a făcut la fel de multe precum Teodor Coman.

În plus faţă de Coman, Mircia Gutău a făcut şi puşcărie pe nedrept, fiind cel mai mediatizat caz de eroare judiciară a DNA şi a Înaltei Curţi. Atrag însă atenţia că monstru sacru l-au făcut pe Gutău munca şi realizările, nu puşcăria, chiar nedreaptă, aşa cum e ea. Puşcărie au făcut, pe la Râmnicu Vâlcea, şi unii precum Gorun sau Mopsu dar lumea i-a uitat.

Întrebarea pe care mi-o pun este dacă Mircia Gutău poate pierde, în calitatea sa de monstru sacru, alegerile din 2020. Să vedem dacă se poate.

Da, se poate.

Se poate deoarece trăim într-o lume nebună, în care valorile sunt date peste cap. Se poate, de asemenea, deoarece nimeni nu e bătut în cuie. Şi se mai poate fiindcă societatea este, aproape întotdeauna, nerecunoscătoare. Pericle a construit Acropole şi la un moment dat a pierdut funcţia de arhonte.

Dacă PNL şi USR vor avea un candidat comun la Primărie, Gutău îşi va vedea funcţia în pericol. Tonul îl va da USR, un partid care în mod cert l-ar mai crucifica o dată pe Iisus Hristos.

În cazul unui candidat comun la alegerile de la Râmnicu Vâlcea, acesta nu va fi un om de la PNL care să fi confirmat în administraţie precum Shell de la Brezoi sau Constantinescu de la Călimăneşti. Nu va fi nici Bulacu, fost vice-preşedinte PDL, pentru că e fost.

Dar cine va fi ? Va fi un golan, oricum s-ar numi el.

Prin golan înţeleg genul de om care nu a făcut nimic în viaţă dar e agresiv şi vrea să fie lider. Cam aşa cred că va arăta candidatul PNL – USR – PLUS de la Râmnicu Vâlcea.

Cum va arăta programul golanului ? Va fi o golănie. Adică vorbe goale şi promisiuni că schimbă tot. Dacă acel program ar fi pus pe roate, la Râmnicu Vâlcea ar începe, practic, desfiinţarea Primăriei ca instituţie, externalizarea tuturor serviciilor, jaful şi batjocura.

Totuşi, Mircia Gutău poate pierde, cu toate aceste adevăruri în braţe.

Cum nimeni nu e în funcţie pe viaţă, nimeni nu pierde însă neapărat.

Pentru a nu pierde, Mircia Gutău nu trebuie doar să termine Bretelele sau Arenele Traian, să îl aducă pe Bregovici ori să ţină oraşul plin de flori şi curat. Pentru a nu pierde, Mircia Gutău trebuie să facă două lucruri și jumătate.

1. Să îi mobilizeze pe cetăţeni ca niciodată, sub ideea că Râmnicu Vâlcea nu trebuie să ajungă pe mâna unui golan.
2. Să răspundă la agresivitate cu una şi mai mare.

(Jumătatea se referă la o bună coordonare cu PSD. Nu știu în ce ar putea consta această coordonare, să zicem că deputatul Eugen Neață ar trebui să fie lider la organizația municipală).

Meciul electoral din 2010 nu va fi unul pe argumente. Raţiunea va trece în plan secundar. Deja studiile arată că doar 7 % dintre români votează pentru valoare, restul merg la urne din ură.

Dacă va şti să îl pocnească pe golanul candidat aşa cum merită și să îi roage pe locuitori să nu dea orașul unui golan, Mircia Gutău va fi în continuare primar.

Spre binele municipiului Râmnicu Vâlcea.

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK