Menu

Bugetarii ar putea avea parte de o nouă minivacanță, de Sfânta Maria

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Zi-libera.jpg

 

 

 

 

 

Adormirea Maicii Domnului, care se sărbătorește anual în data de 15 august, este o zi liberă legală, conform Codului muncii. Cu această ocazie, salariații din domeniul public și cei din domeniul privat primesc timp liber de la angajatori.

Anul acesta, Sfânta Maria va pica într-o zi de joi, astfel că salariații de la privat vor primi liber, însă apoi vor trebui să revină vineri la lucru.

În cazul bugetarilor însă, sunt șanse ca Guvernul să dea o zi liberă suplimentară pe 16 august, pentru a face o punte între Sfânta Maria și weekend. Dacă acest lucru se va întâmpla, bugetarii vor beneficia de o minivacanță de patru zile consecutive.

Desigur, această eventuală zi liberă suplimentară va trebui recuperată ori prin muncă într-o zi de sâmbătă, ori prin prelungirea zilnică a programului de lucru.

În afară de Adormirea Maicii Domnului, până la finalul anului vor mai fi, ca sărbători legale: Sfântul Andrei (30 noiembrie, sâmbătă), Ziua Națională (1 decembrie, duminică) și prima și a doua zi de Crăciun (25 și 26 decembrie, miercuri și joi).

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK