Menu

Bogdan Matei, Ministrul tineretului și sportului, întrevedere oficială cu omologul de la Rabat, Rachid Talbi El Alami

f_350_200_16777215_00_images_banner3_matei-rabat.jpg

 

 

 

“Am avut astăzi o întrevedere oficială cu omologul meu de la Rabat, Rachid Talbi El Alami, ministrul tineretului și sportului din Regatul Maroc.

La întâlnire a fost prezent și directorul general din MTS, Daniel Jianu. Am discutat împreuna despre relațiile strânse de colaborare, mai ales în domeniul sport, dintre România și Maroc, am dat apoi detalii despre pregătirea și perfecționarea antrenorilor din România, un sistem ce l-au considerat un model de urmat.

L-am invitat la București pe Rachid Talbi El Alami, chiar la unul dintre meciurile pe care România le va găzdui în cadrul EURO 2020 la fotbal, iar în final am stabilit ca în viitorul apropiat să se pună bazele unui protocol de colaborare între cele două țări.

f_350_200_16777215_00_images_banner3_matei-rabat-2.jpg

Tot la Marrakech, am avut o întâlnire și cu E.S. Daniela Băzăvan, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Maroc. Am discutat despre colaborarea strânsă dintre România și Maroc în domeniul sportiv, iar reprezentanța diplomatică a României la Rabat și-a oferit tot sprijinul pentru realizarea protocolului menționat mai sus.

Sâmbătă după-amiază, alături de directorul general Daniel Jianu am fost prezenți la închiderea oficială a celei de-a 37-a Reuniuni la Nivel Înalt a Miniștrilor din țările francofone, CONFEJES. Conferința ministerială a fost organizată sub înaltul patronaj al Majestății Sale Mohammed VI, Regele Marocului.

Mă bucur că am putut fi prezent la această reuniune ministerială și că am avut prilejul de a avea și o întâlnire bilaterală cu omologul marocan. Relațiile României cu Regatul Maroc, dar și cu celelalte state din zona francofoniei sunt strânse și în continuă dezvoltare.

România se bucură aici de o imagine impecabilă și este acordată o atenție deosebită faptului că deținem în această perioadă Președinția Consiliului Uniunii Europene și că organizăm în țară o serie de evenimente importante din această postură“, a scris pe Facebook Matei Constantin Bogdan-Ministrul Tineretului și Sportului, senator PSD de Vâlcea.

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK