Menu

BannerPSD

Ar fi vâlceanul Eugen Neaţă un bun europarlamentar ?

f_350_200_16777215_00_images_afiseelectoralevalcea_eugen-neata-parlament.jpg

 

 

 

 

 

 

Preşedintele CJ Vâlcea Costi Rădulescu a reuşit să propună convingător pentru postul de director general al Romsilva pe vâlceanul George Mihăilescu şi pentru ministerul Tineretului şi Sportului pe vâlceanul Bogdan Matei. Mari victorii, premiere pentru Vâlcea.

Ar putea încerca şi propulsarea deputatului Eugen Neaţă pentru un loc eligibil pe lista PSD la auroparlamentare ? O reuşită în această direcţie ar consolida prietenia şi colaborarea dintre Consiliul Judeţean Vâlcea şi Primăria Râmnicului, între Costi Rădulescu şi Mircia Gutău.

Avantajată ar fi şi România, asta în primul rând, fiindcă Eugen Neaţă este un patriot adevărat şi un om curajos. Apoi, Neaţă are şi o carisma bună, o excelentă cunoaştere a vieţii sociale,  şi se pricepe la lobby.

De data asta însă îi va fi mai greu lui Costi Rădulescu, lista este totuşi scurtă, unii au confirmat deja.

Se joacă totuşi, fiindcă Mircia Gutău nu e oricine în ţara asta, este o victimă a justiţiei nedrepte şi de opinia sa trebuie să se ţină seama.

Totuşi, PSD decide.

În ce mă priveşte, aş fi bucuros să se întâmple această candidatură, chiar de pe primul loc considerat neeligibil. S-ar pricepe Eugen Neaţă să îl facă eligibil prin campania electorală.

Poate noi vorbim prostii pe aici şi nici nu se pune problema unei asemenea candidaturi.

Dar dacă se pune ?

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK