Menu

Poţi să fii ateu până în rărunchi, dar nu trebuie să minţi că Biserca nu plăteşte impozite, domnule Mihai Alexandrescu

f_350_200_16777215_00_images_banner1_alexandrescu_mihai.jpg

 

 

 

 

 

Eu citesc Dezbaterea, site-ul distinsului amic Mihai Alexandrescu pentru că, am mai spus-o, îmi place cum combate. Dar se mai întâmplă să combată atât de bine, încât totul devine curată minciună. Iată un exemplu.

“ Biserica nu mai trebuie întărită. Este destul de tare, fiind, probabil, unul dintre cei mai mari proprietari imobiliari din România. Impozitarea clădirilor şi terenurilor deţinute de BOR ar fi un suport extraordinar pentru bugetul de stat. Iar clasa preoţească, dacă s-ar simţi, cât de cât, apropiată de omul de rând, aşa cum clamează, ar fi de acord să plătească, lunar, nişte sume de bani.
Nu credinţa trebuie impozitată. Credinţa e o chestiune intimă, personală. Crezi sau nu crezi. Nimeni nu te poate obliga ce să crezi. Aşa că, în privinţa credinţei, nu se poate vorbi de impozit. Dar averile, indiferent că sunt religioase sau laice, trebuie impozitate. La fel cum eu, de exemplu, plătesc impozite pe un amărât de apartament de două camere, mi se pare logic ca şi BOR să plătească impozite pe atâtea şi atâtea clădiri şi terenuri, măcar aşa, din solidaritate cu cei mulţi şi proşti.”

Ei bine, BOR, precum toate cultele religioase din România, plăteşte impozite.

Biserica Ortodoxă Română plătește impozit pe clădiri și terenuri aflate în folosință, pe salariile angajaților (personal clerical și neclerical), precum și pe orice venit obținut dintr-o activitate cu caracter economic, dacă fondurile rezultate din acea activitate nu sunt direcționate către opere social-filantropice, religioase, educaționale și culturale. Toate contractele comerciale/economice încheiate de Biserică cu terți sunt supuse impozitării, dacă surplusul de bani nu este direcționat către repararea și întreținerea lăcașurilor de cult sau către opere de natura celor menționate;

Biserica Ortodoxă Romană, ca și celelalte culte religioase, este impozitată de către stat și beneficiază de anumite facilități fiscale, exact ca orice altă organizație a societății civile, inclusiv pentru efortul și capacitatea cultelor religioase de a integra peste 99,8% din populația rezidentă a României . (Sursa – Basilica.ro).

Pentru a lămuri şi mai bine situaţia, să mai fac porecizarea că toate cultele religioase au un statut fiscal similar cu al ONG-urilor, partidelor politice, sindicatelor, universităților etc.

QED.

Gheorghe Smeoreanu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK