Logo

De azi, trei zile de doliu național, în memoria Regelui Mihai

f_350_200_16777215_00_images_Drapel-in-berna.jpg

Zilele de 14,15 şi 16 decembrie sunt declarate zile de doliu naţional în memoria Regelui Mihai I.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns, miercuri seară, la Palatul Regal din Capitală, unde va rămâne până sâmbătă, când va avea loc înmormântarea la Curtea de Argeş.
În zilele de doliu naţional, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă.
De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ şi de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi ca pavilion pe navele de orice fel şi pe ambarcaţiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine, potrivit legii, şi persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.
Totodată, posturile de radio şi televiziune, instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.
În Capitală, nu se vor aprinde luminile decorative de Sărbători, în semn de respect faţă de Majestatea Sa Defunctă Regele Mihai.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.