Menu

Liviu Pleşoianu: Scrisoare către TINERII CU ADEVĂRAT TINERI

f_350_200_16777215_00_images_plesoianu_standard.jpgPoţi fi tânăr şi să alegi să rosteşti cuvinte precum „boşorogii ăia fără dinţi”. Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, nu vei face însă niciodată asta pentru că vei şti că „boşorogul ăla” e tânărul de ieri care gătea la 1 noaptea pentru tine sau pentru părinţii tăi într-o vreme când gazele ajungeau în bucătăriile familiilor de români doar după acea oră. ...Vei şti că „boşorogul ăla” este cel care te ţinea pe tine în braţe sau îi ţinea pe părinţii tăi în braţe, noaptea, nu doar pentru că vă iubea, ci pentru că dorea SĂ NU VĂ FIE FRIG! ...Vei şti că „boşorogul ăla” este cel care lua pâine şi ulei pe cartelă, care stătea ore întregi la coadă, în fiecare zi, pentru ca tu sau părinţii tăi SĂ AVEŢI CE MÂNCA!

Poţi fi tânăr şi să alegi să nu te uiţi deloc la televizor, în schimb să te informezi aproape exclusiv de pe Internet. Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, vei avea însă mintea suficient de ageră, de vie astfel încât să te prinzi repede că SISTEMUL ştie că tu îţi extragi informaţia doar de pe Internet. Pentru că tu eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, n-o să ţină, pentru că eşti suficient de INTELIGENT încât să înţelegi repede că SISTEMUL vrea să pară că ţi-e prieten, că te „înţelege”, doar pentru a te folosi apoi ca MASĂ DE MANEVRĂ, ori de câte ori va avea nevoie de tine! Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, SISTEMUL nu te va putea niciodată MANIPULA, pentru că, tocmai pentru faptul că eşti TÂNĂR, tu iubeşti LIBERTATEA mai mult decât orice altceva!

Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, vei înţelege rapid că de tine depinde în primul rând ca umanitatea, ca Planeta asta frumoasă să nu o pornească pe drumul fără întoarcere al unui război al tuturor împotriva tuturor. Dar nu vei putea opri asta decât DACĂ REFUZI SĂ-I LAȘI PE MANIPULATORI SĂ-ȚI IMPLANTEZE CIP-UL URII! Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, te vei prinde repede că SISTEMUL te vrea doar pseudo-implicat social, te vrea SCLAVUL unei REALITĂŢI VIRTUALE pentru care, chiar de anul acesta, au început să-ți vândă și dispozitive speciale.

Dacă eşti CU ADEVĂRAT TÂNĂR, vei ALEGE să VEZI realitatea planetei pe care o locuim şi pe care o distrugem, zi de zi, minut cu minut, secundă după secundă, tocmai acceptând ROLUL DE VECTORI AI URII! ...Și nu vei intra în acest JOC ale "ELITELOR" care, profitând de nevoia de implicare a sângelui tău repede și viu, te folosesc ori de câte ori au nevoie să dărâme ceva sau pe cineva. ...Încearcă să distingi care sunt adevăratele motive și obiective ale celor care te îndeamnă să urăști din ficați generația părinților sau a bunicilor tăi. Nu e greu. Printre scrâșnetele dinților acestor inși care se erijează în purtătorii de cuvânt ai generației tale, vei identifica destul de ușor URA endemică și rațiunile ascunse...

Eu ŞTIU că probabilitatea cea mai mare este ca tu, TÂNĂRULE care citeşti acum aceste rânduri, să fii CU ADEVĂRAT TÂNĂR (în mintea ta vie), CU ADEVĂRAT FRUMOS (în inima ta caldă) şi CU ADEVĂRAT LIBER (în spiritul tău efervescent)! Eu am 37 de ani acum. Sunt undeva între două lumi. Şi de aici, dintre cele două lumi, TE ROG, întinde mâna ta proaspătă şi strânge mâna crăpată care deja se află întinsă către tine! Nu lăsa mâna cea plină de ridurile dragostei să stea prea multă vreme întinsă fără ca tu să o îmbrăţişezi cu mâna ta. Pentru că nu se ştie cât va mai avea nisip în clepsidră SĂ FIE ACOLO...

Te salut, TÂNĂR CU ADEVĂRAT TÂNĂR al acestui neam!

 

Liviu Pleşoianu

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK