Menu

PRO AGRO despre retrimiterea la comisia de specialitate a legii asocierii producătorilor

f_350_200_16777215_00_images_6news335_proagro_1.jpgFederaţia Națională PRO AGRO îşi manifestă îngrijorarea faţă de modul în care plenul Camerei Deputaţilor a decis să se raporteze la această iniţiativă legislativă, prin retrimiterea la comisia de specialitate şi consideră că cei care au hotărât astfel s-au poziţionat total greşit şi trebuie să-şi asume faptul că nu au acţionat în concordanţă cu interesele producătorului român. Faptul că textul a fost dezbătut de 6 ori în Comisia de Agricultură, alături de toate părtile implicate, pentru Federaţia Națională PRO AGRO a reprezentat o garanţie a respectării dreptului la opinie al tuturor.

 

Această iniţiativă are un singur mare obiectiv: redistribuirea justă a valorii adăugate pe întregul lanţ alimentar, încercând să corecteze anumite inechităţi între diferitele verigi.

 

Trebuie să înţelegem cu toţii că producătorul român nu poate continua să facă toate eforturile pentru a furniza marii reţele de comercializare produse de calitate superioară, fără a fi remunerat în consecinţă, iar consumatorul român nu poate nici el continua să nu cunoască în detaliu ceea ce cumpără. {Lanţul alimentar se află, la ora actuală, într-un dezechilibru major cu impact direct asupra "extremelor lui", producătorul şi consumatorul}.

 

Mai mult, această iniţiativă vine să completeze eforturile şi demersurile Ministerului Agriculturii în direcţia constituirii formelor asociative pentru comercializare - grupuri, organizaţii de producători, cooperative agricole. Această iniţiativă este, în esenţă, parte a politicii de susţinere a asocierii, iar Federaţia Națională PRO AGRO, alături de alte organizaţii reprezentantive din agricultura românească, a promovat în permanenţă, în rândul membrilor, ideea de asociere în vederea comercializării în comun a producţiei şi avantajele acesteia.

 

Degeaba încercăm noi, organizaţiile reprezentantive, să organizăm filierele de produs, degeaba încercăm să-i determinăm pe agricultori ca numai împreună îşi pot consolida poziţia pe lanţul alimentar, dacă legiuitorul nu vine şi el în întâmpinarea intereselor lor.


Sperăm ca cei care au decis retrimiterea iniţiativei înapoi la comisia de specialitate să realizeze importanţa unei astfel de reglementări şi faptul că politica de încurajare a asocierii producătorilor este incompletă în absenţa unor atare prevederi.


Federaţia Națională PRO AGRO ar dori să cunoască motivele care au stat la baza acestei decizii, acceptă că textul poate fi îmbunătăţit, mizează în continuare pe sprijinul legiuitorului şi rămâne deschisă oricărei iniţiative menite să asigure producătorului agricol român locul pe care îl merită pe lanţul alimentar.


Emil DUMITRU-Președinte Federația Națională PRO AGRO

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN