Menu

Dreapta credință și mărturisirea ei prin fapte – premise ale vederii luminii dumnezeiești

  • Written by IPS VarsanufieArhiepiscopul Râmnicului
  • Category: National

f_350_200_16777215_00_images_grigorie_palama_1.jpgDreptslăvitori creștini,

 

Dacă în Duminica trecută, cea dintâi din Post, ni s-a pus înaintea ochilor duhovnicești importanța păstrării dreaptei credințe și s-a accentuat necesitatea cinstirii Sfintelor Icoane, arătându-se că numai prin mărturisirea dreptei credințe vom vedea cerurile deschizându-se (Ioan I, 51), în Duminica aceasta, a doua din Post, se continuă calea acestui urcuș duhovnicesc de șapte saptămâni, arătându-se că alături de dreapta credință (ortodoxia), pentru a dobândi Împărăția lui Dumnezeu, mai avem nevoie și de dreapta făptuire (ortopraxia). Credința Bisericii noastre nu este teoretică, ci este lucrătoare conducând pe om , treaptă cu treaptă, către vederea luminii dumnezeiești. Spre dobândirea acestei vederi, iată că astăzi, putem cunoște un model vrednic de urmat, și anume cel al Sfântului Ierarh Grigorie Palama.


Cred că este firesc să ne punem întrebarea: de ce acum, în a doua Duminică din Postul Mare, Biserica face pomenirea Sfântului Ierarh Grigorie Palama? Și cu siguranță, răspunsul îl găsim tocmai în pericopa din Evanghelia după Marcu, pe care împreună am ascultat-o la Sfânta Liturghie: Sfântul Grigorie Palama ne învață, prin viața și învățătura sa, faptul că vindecarea noastră trupească și sufletească, adusă prin iertarea păcatelor, ne va conduce către vederea luminii dumnezeiești, a luminii Învierii.

 

Lucrul acesta, sigur nu se poate face fără a ostoi dorul după Dumnezeu și fără de osteneală. Icoana acestui dor și a ostenelii, în pericopa Evangheliei de astăzi, este cea a slăbănogului, purtat de prietenii săi către Hristos: „Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!” (Marcu 2, 5). Domnul nu le-a auzit din cuvinte credința, ci a văzut-o în faptele lor. Vederea Lui care pătrunde în cele mai ascunse ale inimii omului, a privit la marea lor credință, dar, în același timp, cu ochii trupești le-a văzut strădania de a-l aduce pe bolnav la El. Credința lor, iată, era vădită în fapte! Nu mai intreabă ca în alte dăți: voiești să te vindec?” sau ,, crezi?” ci îl tămăduiește pentru credința acelora.


Iubiți credincioși,


Pentru Sfântul Grigorie Palama, cel pus nouă spre cinstire în această Duminică, dar și pentru întreag șirul de Părinți a căror tradiție monahală o sistematizează acesta, singura cale de a atinge adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, adică împărtășirea reală a trupului și a sufletului, unite în inimă de Lumina necreată, este osteneala, asceza, punerea în practică a credinței.


Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) a fost, cu siguranţă, nu doar cel mai reprezentativ teolog al Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea, ci, mai ales, cel care a reuşit să sintetizeze în chip exemplar moştenirea duhovnicească lăsată de Părinţii Bisericii. Sfântul Grigorie Palama este, la rândul lui, un mare Părinte al Bisericii pentru că a împletit strâns tradiția isihastă a Bisericii noastre cu mărturisirea dreptei credințe. A fost un mare teolog și mărturisitor tocmai pentru că era isihast, continuator al unei tradiții vii și bogate, având astfel cunoașterea empirică a lui Dumnezeu.


Scrierile Sfântului Grigorie Palama, chiar şi cele dogmatico-polemice, sunt toate expresia unei vieţi trăite în rugăciune neîncetată, a unei autentice cunoașteri a Cuvântului lui Dumnezeu în inima sa prin harul Duhului Sfânt. Sfântul Grigorie Palama și a petrecut o mare parte a vieţii sale în Sfântul Munte, a cunoscut pe Părinţii care duceau o viaţă ascetică alături de el şi de aceea prin scrierile sale a dat expresie experienţei acestor mistici, care în fapt reprezintă experienţa Bisericii Ortodoxe.


Ca teolog isihast, Sfântul Grigorie Palama, accentuează în scrierile sale duhul autentic patristic al acestei spiritualităţi, arătând că omul nu se poate împlini pe el însuşi, ca fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu, decât prin redobândirea harului necreat al lui Dumnezeu. Lucrarea harului lui Dumnezeu în viaţa creştinului, începută odată cu încorporarea lui în Trupul lui Hristos la Taina Botezului, este cea care îl face să îşi configureze întreaga viaţă după Dumnezeu.

 

Omul poate ajunge la îndumnezeire numai prin conlucrarea dintre el şi harul lui Dumnezeu. Această trăire negrăită a luminii oferă nevoitorului adevărata arvună şi pregustare a comuniunii lui cu Mântuitorul Hristos.

 

Fără îndoială însă că în această relaţie, Dumnezeu coboară către om, iar nevoitorul, ajutat de harul lui Dumnezeu, urcă spre El. Fiinţa umană poate deci, deja din viaţa prezentă, să fie stabilită în comuniunea slavei eshatologice a împărăţiei lui Dumnezeu şi să primească arvuna vederii „faţă către faţă”. Astfel, vederea aceasta „faţă către faţă” care a început în veacul acesta va atinge desăvârşirea în Împărăţia lui Dumnezeu.

 

Însă pentru aceasta se cere de la noi osteneală, după cum spune și stihira Triodului din Duminica aceasta: „Celor ce umblă întru întunericul păcatelor, ai răsărit lumină, Hristoase, în vremea postului. Arată-ne nouă și ziua cea vestită a Patimii Tale, ca să strigăm Ție; Scoală-Te, Dumnezeule, miluiește-ne pe noi”.

 

Dreptslăvitori creștini,


Omenirea astăzi este slăbănogită de o mulţime de păcate întocmai ca slăbănogul din Evanghelia de astăzi. Există mulţi oameni nu s-au spovedit din copilărie, iar alţii nu s-au spovedit niciodată cum trebuie şi astfel nu au primit iertare.

 

Trebuie să învățăm să ne mărturisim păcatele; mărturisirea păcatelor nu este o simplă înșiruire de cuvinte, ci în inima noastră trebuie să ne pocăim cu adevărat pentru acestea, după cum accentua Sfântul Grigorie Palama: „cum vom avea în noi înşine pe Dumnezeu şi ne vom face concorporali cu El, dacă n-am îndepărtat mai întâi de la noi păcatele prin mărturisire, nici n-am curăţit murdăria care se face sufletului de la ele prin milostenie, curăţie, înfrânare, rugăciune şi străpungere a inimii şi celelalte fapte ale pocăinţei? Să ne facem, aşadar, vrednici prin pocăinţă sau, mai bine zis, să ne aducem ofrandă pe noi înşine prin faptele pocăinţei Celui ce poate să facă vrednici din nevrednici” (Sf. Grigorie Palama, Omilia 56. Despre sfintele şi înfricoşătoarele lui Hristos Taine).


Grija creştinului nu trebuie totuşi să se limiteze la pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie, ci trebuie să continue şi după aceasta; participarea la harul îndumnezeitor al Mântuitorului Hristos prin comuniune, trebuie să-şi găsească expresia în viaţa credincioşilor.

 

Omul care L-a primit pe Hristos, Dumnezeu adevărat, în el însuşi, trebuie să-şi conformeze lucrările şi gândurile după voinţa Domnului: „De aceea, nu numai să ne curăţim înainte şi aşa să ne apropiem, dar să fim atenţi la noi înşine şi, după ce am dobândit acest dumnezeiesc dar, să arătăm şi multă pază, ca să rămânem mai presus de patimi şi să vestim virtuţile Celui ce a binevoit a locui în noi plecând de la asemănarea cu El în acestea arătată nouă”. Acestea sunt faptele care ne conduc către vindecarea noastră, așa cum slăbănogul a primit vindecare.


Sfântul Grigorie Palama, în întreaga sa învățătură, arată că în vederea Luminii dumnezeiești, credinciosul gustă oarecum, deja de aici, din slava Împărăției lui Dumnezeu „vederea faţă către faţă care a început din viaţa aceasta se va desăvârşi în Împărăţia lui Dumnezeu. Dar în veacul viitor vederea Luminii dumnezeieşti de către sfinţi tot nu va avea un caracter static, ci aceştia vor creşte neîntrerupt în vederea Luminii”.

 

De aceea, Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă participarea la slava necreată a Dumnezeului Treimic, la vederea Luminii Celei necreate. Experierea Luminii necreate este o pregustare a vieţii celei veşnice: „Schimbarea la Faţă a Domnului pe Tabor, fiind preludiul viitoarei arătări văzute a lui Dumnezeu, au privit-o Apostolii cu ochii trupului, de ce n-ar privi cei curaţi cu inima preludiul şi arvuna arătării lui Dumnezeu în minte, cu ochii sufletului?” (Sfântul Grigorie Palama, Apărarea sfinţilor isihaşti).


Iubiți credincioși,


Suntem în Postul Mare și nu avem de purtat grija vreunui slăbănog, precum cei din Evanghelia de astăzi însă, avem datoria să ne vindecăm trupurile şi sufletele, paralizate de păcate.


Nu este nevoie să intrăm cu toţii în mănăstiri spre a găsi sfinţenia sau să ne retragem în pustie, dar putem să lucrăm pentru sfinţenie oriunde ne-am găsi. Cum să facem acest lucru? Ne răspunde Sfântul Grigorie Palama: „să renunţăm la egoism, să cul¬tivăm modestia şi dăruirea de sine, să ascultăm de Hristos împlinindu-i poruncile, să ne împărtăşim mai des cu Sfintele Taine, să postim mai mult. Dar postul să fie spre slăbirea poftelor păcătoase, spre ferirea de mândrie şi de a râvni la ceea ce nu ni se cuvine, spre statornicirea în bine, spre stingerea mâniei, spre uitarea rău¬lui provocat nouă de alţii, spre lucrarea rugăciunii, spre ferirea de a cugeta răul şi spre curăţie”.


Iată, că Biserica noastră, acum în a doua Duminică a Postului Mare, ne învață că numai mărturisind credința cea dreaptă și concretinzând-o în fapte dobândim vederea Luminii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, în care, să ne ajute Dumnezeu, să rămânem, veșnic bucurându-ne. Amin!

 

IPS Varsanufie

Arhiepiscopul Râmnicului

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK