BOMBĂ ! PARLAMENTUL ŞI GUVERNUL DIN ROMÂNIA VOR FI, ÎN CURÂND, DESFIINŢATE
- Written by Criterii
- Category: National
La 16 martie a.c., Camera Deputaţilor – având în acest caz rol de cameră decizională – a adoptat legea cu 231 de voturi pentru, 8 împotrivă şi 7 abţineri. Urmează acum să fie promulgată de către Preşedintele României, publicată în Monitorul Oficial şi Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprundeţială va deveni realitate.
Ce va face acest Comitet condus de Mugur Isărescu ? Va da Parlamentului şi Guvernului recomandări care trebuie puse în aplicare.
Purtătorul de cuvânt al BNR Adrian Vasilescu ne încredinţează că aceste două instituţii ale statului de drept vor fi obligate să se supună Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprundeţială.
Esenţa acestei legi – şi noutatea pe care o aduce – este că Guvernul, în cazul în care primeşte recomandări sau avertizări, „trebuie să adopte măsuri corespunzătoare, inclusiv să emită reglementări şi, după caz, să întreprindă acţiuni în vederea diminuării riscurilor.” Mai mult decât atât, Guvernul nu poate să arunce la coş nici recomandările, nici avertizările. Dimpotrivă, ”trebuie să informeze Comitetul cu privire la măsurile adoptate”. Sau „să furnizeze o justificare corespunzătoare în cazul în care nu a adoptat astfel de măsuri”. Acelaşi regim au recomandările şi avertizările către Baca Naţională sau către Autoritatea de Supraveghere Financiară, arată, satisfăcut, Adrian Vasilescu.