REFORMA în educație: CÂND şi CUM, cu CINE şi PENTRU CINE

Motto: „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.” (Eclesiastul 1.9)

Să încercăm să descâlcim „nodurile” produse de recentele (de)zbateri privind elaborarea şi aprobarea unui nou curriculum pentru învăţământul gimnazial (clasele V-VIII), aplicabil din anul şcolar 2017/2018.

Pentru că la reformarea educaţiei se pare că se pricep aproape toţi (elevi, părinţi, bunici, străbunici, comune şi oraşe, judeţe şi regiuni, moaşe şi strămoaşe comunale, acarul Păun, nea Ion - că şi el e om), considerăm că este necesar să facem un scurt periplu prin modul în care (şi de către cine) poate fi abordată cu succes această delicată activitate socială. Fără a respinge a priori dreptul oricărui neavenit de a-şi da cu părerea; mai ales al acelora care au o oarecare aprehensiune faţă de educaţie şi educatori. Limbajul şi termenii folosiţi în textul de mai jos sunt de (strictă) specialitate, iar utilizarea lor presupune oarecare exerciţiu şi deprinderi anterioare. Altfel, rămânând simpli „părerişti”, care mai mult încurcă decât ajută, într-un domeniu din ce în ce mai profesionalizat, nu putem da înainte.

În anul 2013, Ministerul Educaţiei a realizat un nou Plan-Cadru pentru învăţământul primar[1], plan care conţinea disciplinele (pe care le fac elevii aflaţi în clasa pregătitoare, în clasele I-IV), precum şi numărul de ore pentru fiecare materie, alocat fiecărui an de studiu în parte. Au fost elaborate programe şcolare noi pentru fiecare disciplină care se studiază în clasa pregătitoare, în clasa I şi clasa a II-a. În ianuarie 2015, ministerul a aprobat programele şcolare pentru clasele a III-a şi a IV-a. Actualii elevi din clasa a III-a reprezintă prima generaţie care a învăţat încă de la clasa pregătitoare după un curriculum nou.

Astfel că, anul acesta, ministerul s-a angajat să schimbe curriculumul şcolar[2] de la clasele V-VIII, pentru a permite elevilor care sunt acum în clasa a III-a, să studieze şi la gimnaziu după un curriculum în concordanţă cu actualele lor programe (elevii din clasele de gimnaziu studiază acum după planuri-cadru aprobate în urmă cu 15 ani, prin O.M.E.C. nr. 3.638/11.04.2001). De acest proces de realizare şi implementare a noii reforme curriculare, aşa cum precizează ministerul educaţiei, „depind măsurile viitoare de pregătire iniţială şi continuă a cadrelor didactice în aplicarea noului curriculum (abilitare curriculară)”. Toate acestea se întâmplă cu participarea specialiştilor de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei[3], care au atras în mod repetat atenţia că, înainte de aplicarea oricărui curriculum naţional nou, este necesară formarea cadrelor didactice din învăţământul gimnazial şi liceal, pentru ca profesorii să înveţe cum să îi inveţe - la rândul lor - pe elevi noile conţinuturi, să înţeleagă filosofia de abordare a materiilor şi să deprindă noile metode de predare la clasă. Iniţial, în primăvara anului 2015 ministerul a aprobat un Calendar de dezvoltare curriculară pentru perioada 2015 - 2017, timp în care urmau să fie elaborate noi planuri-cadru de învăţământ şi noi programe şcolare pentru clasa a V-a şi pentru clasa a IX-a[4]. Din septembrie 2017, elevii din cei doi ani de studiu urmau să înveţe după noul curriculum şcolar (pentru cei din clasa a V-a, cu planuri-cadru şi programe şcolare puse de acord cu acelea aplicate deja în învăţământul primar).

Pentru liceu, în vederea atingerii ţintei strategice propuse, era necesară „corelarea activităţilor şi termenelor între acest calendar de dezvoltare curriculară şi cel al proiectului Romania Secondary Education Project (ROSE) finanţat de Banca Mondială”, (în condiţiile în care proiectul constituia principala sursă de finanţare a dezvoltării Curriculumului naţional pentru liceu). În martie 2015, Banca Mondială a aprobat un împrumut de 200 milioane de Euro pentru finanţarea Romania Secondary Education Project (ROSE), proiect care trebuie să fie implementat în următorii 7 ani. Principalele obiective ale acestui proiect sunt creşterea ratei de tranziţie de la liceu la învăţământul superior, reducerea abandonului universitar, concentrându-se pe şcolile cu un procent redus de promovare a examenului de bacalaureat (fiind un fel de colac de salvare pentru un învăţământ superior din ce în ce mai puţin performant şi atractiv, necompetitiv şi neancorat în realităţile pieţei forţei de muncă din România). Numai că, schimbându-se miniştri, s-a modificat şi... schimbarea. Şi s-a ales praful de intenţiile şi planurile celor deveniţi ei înşişi... istorie! Lansarea pentru dezbatere publică a noilor proiecte de planuri-cadru pentru clasele V-VIII, s-a făcut pe 23 decembrie 2015, etapă care urma să dureze până pe 23 ianuarie 2016 (timp în care trebuiau să aibă loc şi alte activităţi, precum: o consultare online; colectarea datelor prin intermediul chestionarului online; dezbateri faţă în faţă la nivel judeţean; colectarea feed-back-ului în urma dezbaterilor faţă în faţă).

Conform calendarului anunţat de minister, până pe 7 februarie 2016 urma să aibă loc analiza propunerilor primite în cadrul procesului de consultare şi revizuirea proiectului de plan-cadru, la 10 februarie trebuia validat din punct de vedere ştiinţific proiectul revizuit de plan-cadru de către comisia de validare şi avizarea acestuia de către IŞE.

Tot pe 23 decembrie trecut, ministerul a lansat în dezbatere versiunea de lucru a documentului „Repere pentru proiectarea şi actualizarea Curriculumului naţional”, argumentând demersul prin nevoia de actualizare/reformare a curriculumului, ca urmare a rapidităţii schimbărilor sociale, economice şi mai ales tehnologice produse în România. Prin document se urmărea să se contureze „perspectivele de restructurare a curriculumului naţional şi a contextului de implementare a acestuia, în acord cu legislaţia specifică în vigoare şi strategiile naţionale de referinţă pentru dezvoltarea educaţiei”. Se aprecia că se impune „realizarea unor schimbări întemeiate, relevante şi cu valoare constructivă, într-o abordare sistemică, în care componenta curriculum interacţionează şi evoluează concomitent cu alte componente ale sistemului de educaţie, precum formarea cadrelor didactice, elaborarea manualelor şcolare şi a altor resurse de învăţare, evaluarea rezultatelor elevilor, managementul şcolar etc”.

Restructurarea propusă avea ca direcţii principale: centrarea pe elev şi mutarea accentului de pe predare pe învăţare, centrarea pe competenţe, regândirea raportului dintre abordarea disciplinară şi abordarea integrată a învăţării, regândirea bugetului de timp alocat învăţării.

S-a reamintit faptul că idealul educaţional al şcolii româneşti constă în „dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii” (LEN nr. 1/2011, art. 2 alin. (3)). Potrivit legii, care (la Capitolul IV) stabileşte scopurile specifice corespunzătoare fiecărui nivel de învăţământ în învăţământul preuniversitar, curriculumul naţional este centrat pe formarea şi dezvoltarea/ diversificarea competenţelor cheie care conturează profilul de formare al elevului. De exemplu, pentru învăţământul profesional şi pentru învăţământul liceal tehnic şi vocaţional, curriculumul se centrează pe dobândirea rezultatelor învăţării.

Rezultatele învăţării sunt exprimate în termeni de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini dobândite pe parcursul diferitelor situaţii de învăţare şi sunt definite în funcţie de specializare sau calificare. Rezultatele învăţării sunt descrise prin standardele de pregătire profesională care, la rândul lor, sunt elaborate pe baza standardelor ocupaţionale în vigoare. În curriculumul pentru învăţământul profesional şi tehnic şi pentru cel vocaţional, competenţele cheie sunt integrate în unităţile de competenţe tehnice generale şi specializate.

Finalităţile învăţământului preuniversitar derivă din idealul educaţional, aşa cum este acesta formulat în Legea educaţiei naţionale, precum şi din orientarea formulată în lege referitoare la formarea, dezvoltarea şi diversificarea competenţelor cheie. Profilul de formare al absolventului diferitelor niveluri de studiu reprezintă o componentă reglatoare a Curriculumului naţional. Acesta descrie aşteptările exprimate faţă de elevi la sfârşitul învăţământului primar, al învăţământului obligatoriu şi al învăţământului preuniversitar, prin raportare la: cerinţele exprimate în Legea educaţiei naţionale, în alte documente de politică educaţională şi în studii de specialitate; finalităţile învăţământului; caracteristicile de dezvoltare ale elevilor. Pentru formarea competenţelor-cheie la elevi, profilul cadrului didactic se va fundamenta pe un set de competenţe de specialitate, didactice, personale și atitudinale care să sprijine dezvoltarea profilului absolventului.

Asemenea aptitudini sunt: - competenţele de specialitate (care includ și capacităţi de integrare a domeniului de cunoaştere/discipinei predate în ansamblul domeniilor de cunoaștere/disciplinelor studiate de elevi, precum și capacităţi de reflecţie critică asupra propriului domeniu și asupra evoluţiilor epistemolgice curente și de perspectivă); - competenţele didactice (trebuie să includă capacitatea de utilizare a unor metode specifice de identificare a nevoilor și intereselor elevilor, precum și asumarea unui demers pedagogic fundamentat pe opţiuni explicite privind metodologiile didactice în relaţie cu teoriile învăţării și în raport cu nevoile și interesele elevilor.

Centrarea activităţii didactice pe dezvoltarea competeneţelor cheie presupune şi capacitatea de a utiliza abordări pedgogice specifice pentru dezvoltarea potenţialului fiecărui copil, pentru progres în învăţare, pentru un climat incluziv, pozitiv și inovativ. Competenţele digitale ale profesorului reprezintă, de asemenea, o premisă importantă pentru a face învăţarea la clasă mai eficientă, mai atractivă); - competenţele personale ale cadrului didactic se vor baza pe un profil de personalitate caracterizat de un nivel înalt de autocunoaștere, autonomie, reflecţie personală, echilbru emoţional, asertivitate și bune capacităţi de comunicare cu elevii, părinţii, colegii și alţi membri ai comunităţii.

În sfârşit, documentul promovează „un ansamblu de principii de politică curriculară, care au rolul de a oferi o viziune clară, bine fundamentată din punct de vedere axiologic, a demersurilor ulterioare de construcţie a documentelor curriculare”, precum: principiul compatibilizării cu tendinţele şi standardele naţionale şi europene din domeniul educaţiei; principiul relevanţei şi racordării la social, inclusiv inserţia profesională; principiul descentralizării curriculumului şi cel al egalităţii de şanse; principiul flexibilizării/individualizării curriculumului şi cel al centrării pe elev; principiul selecţiei şi al relevanţei/ierarhizării culturale; principiul asigurării calităţii educaţiei şi cel al descongestionării; principiul îmbinării abordărilor disciplinare cu cele de tip multi-, pluri, inter- şi transdisciplinar etc. Fiecare dintre ele trebuie să fie corelat, pe de o parte, cu implicaţiile la nivelul construcţiei curriculumului naţional şi cu implicaţiile la nivelul proceselor de predare – învăţare – evaluare, pe de alta.

Planurile–cadru pentru învăţământul preuniversitar sunt elaborate pentru fiecare nivel de învăţământ de către instituţii şi organisme abilitate ale MENCŞ, conform Metodologiei privind elaborarea şi aprobarea curriculumului şcolar – planuri cadru de învăţământ şi programe şcolare (aprobată prin ordinul ministrului educaţiei nr. 3.593/2014). Planurile-cadru de învăţământ sunt proiectate pe baza unor principii şi sunt evaluate pe baza unor criterii de calitate. Planurile-cadru pentru învăţământul preuniversitar grupează disciplinele de studiu/modulele de pregătire pe categorii de domenii de învăţare, în învăţământul preşcolar, respectiv pe arii curriculare, în învăţământul primar, în învăţământul secundar şi în cel terţiar non-universitar.

Potrivit art. 66, alin. (4) şi (5) din Legea educaţiei naţionale, planurile-cadru pentru învăţământul preuniversitar asigură premise pentru realizarea descentralizării în domeniul curriculumului, atât prin reconsiderarea statutului disciplinelor opţionale în planurile cadru (prin elaborarea şi aprobarea ofertei de curriculum la decizia şcolii/curriculum în dezvoltare locală (în cazul învăţământului profesional și tehnic), la nivelul unităţii de învăţământ, constituirea curriculumului la decizia şcolii/curriculum în dezvoltare locală într-un cadru de susţinere a nevoilor şi intereselor specifice de învăţare ale elevilor, a specificului şcolii, a tradiţiilor şi cerinţelor comunităţii locale, a nevoilor de pregătire profesională a elevilor în concordanţă cu cerinţele pieţei muncii locale), cât şi prin lăsarea la dispoziţia profesorului a 25% din timpul alocat unei discipline/unui domeniu de studiu (prin schimbarea filosofiei de utilizare a programei şcolare, prin reglementarea că aceasta acoperă doar 75% din orele de predare şi evaluare, lăsând la dispoziţia cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu pentru învăţare remedială, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanţe superioare).

Trebuie să mai ştim că actualele planuri-cadru din învăţământul primar, secundar şi terţiar non-universitar grupează disciplinele de studiu pe şapte arii curriculare[5]: Limbă şi comunicare, Matematică şi Ştiinţe ale naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică, sport şi sănătate, Tehnologii, Orientare şi consiliere.

Pentru învăţământul primar şi gimnazial, oferta educaţională actuală, reglementată prin planurile-cadru cuprinde: • un trunchi comun (TC), ca ofertă curriculară obligatorie pentru toţi elevii, de natură să asigure egalitatea şanselor la educaţie; este constituit din aceleaşi discipline, cu aceleaşi alocări orare; reprezintă sistemul de referinţă pentru evaluările şi examinările externe (naţionale); • un segment de curriculum la decizia şcolii (CDŞ), care cuprinde orele alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare proprii fiecărei unităţi de învăţământ. Pentru învăţământul liceal, filiera teoretică și vocaţională, actualele planuri-cadru cuprind următoarele componente: • trunchi comun, ca ofertă curriculară obligatorie, constituită din aceleaşi discipline, cu aceleaşi alocări orare, pentru toate specializările din cadrul unui profil; • curriculum diferenţiat, ca ofertă curriculară obligatorie stabilită la nivel central în funcţie de anul de studii, filieră, profil, specializare; • curriculum la decizia şcolii, care cuprinde orele alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare proprii fiecărei unităţi de învăţământ.

Iar pentru învăţământul profesional, liceal, filiera tehnologică, planurile-cadru cuprind următoarele componente: • trunchi comun, ca ofertă curriculară obligatorie, constituită din aceleaşi discipline/ module de pregătire, cu aceleaşi alocări orare, pentru toate calificările profesionale din cadrul unui domeniu/profil; • curriculum diferenţiat, ca ofertă curriculară obligatorie stabilită la nivel central în funcţie de anulde studii, domeniu/profil, calificare profesională; • curriculum în dezvoltare locală (CDL)[6], care cuprinde orele alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare proprii fiecărei unităţi de învăţământ, ofertă realizată în parteneriat cu unii agenţi economici, pentru a asigura cadrul necesar adaptării pregătirii profesionale a elevilor la cerinţele pieţei muncii locale. Aplicarea planului-cadru în unităţile de învăţământ se realizează prin intermediul schemelor orare[7].

Programa şcolară este un document curricular reglator care conţine oferta educaţională a unui anumit domeniu disciplinar sau a unui domeniu de cunoaştere în concordanţă cu statutul pe care acesta îl are în planul-cadru de învăţământ (nivelul de şcolaritate, filiera şi profilul şcolar, clasa/anii de studiu în care se studiază, aria curriculară de care aparţine, numărul de ore alocat, caracterul obligatoriu sau opţional)[8].

Aplicarea curriculumului este un proces sistematic, continuu, de durată, care trebuie atent coordonat, urmărit şi ameliorat. Un element-cheie pentru reuşita oricărei reforme curriculare este pregătirea cadrelor didactice pentru implementarea noilor abordări ale procesului educaţional, deoarece resursa umană poate influenţa parcursul curriculumului de la intenţie la aplicare în practica şcolară, prin bagajul de cunoaştere şi înţelegere adus de profesori, ca principali actori implicaţi în transpunerea programelor şcolare în termenii aplicării la clasă. Diversificarea ofertei de formare trebuie să reprezinte o reacţie firească a sistemului de formare şi trebuie să includă, pe lângă conţinuturile tradiţionale, referitoare la didactica disciplinei, aspecte privind organizarea interdisciplinară a conţinuturilor, elaborarea de programe pentru discipline opţionale care să poată fi ofertate la nivel naţional, judeţean sau local, elaborarea şi implementarea unui proiect de intervenţie personalizat, dedicat elevilor cu cerinţe educaţionale speciale sau celor capabili de performanţe superioare.

Precizând că elaborarea şi implementarea curriculumului trebuie să ţină cont de unele posibile principii (precum asumarea procesului de schimbare şi adecvarea la contextul actual; valorificarea rezultatelor de cercetare, inclusiv a bunelor practici existente în plan naţional şi internaţional; valori împărtăşite - curriculumul ca bun public; modelul centrat pe învăţarea activă şi interactivă), considerăm că am epuizat prezentarea în mare a cadrului normativ/legislativ care ne uşurează misia de a afla ce s-a întâmplat - din decembrie trecut încoace - cu încercarea de a elabora un nou curriculum pentru învăţământul gimnazial. Dar despre acesta, într-un nou episod. Pe care, după rigoarea metodologică a celui de faţă, promitem să-l facem mult mai... accesibil.

TIBERIU M. PANĂ

_____________________________________
[1] Planul-cadru de învăţământ reflectă parcursul educaţional al unui elev, sub aspectul finalităţilor, al conţinuturilor şi al experienţelor de învăţare, pe durata unei etape de şcolaritate. În acest sens, planul-cadru precizează domeniile şi disciplinele/modulele de pregătire studiate pe parcursul fiecărui an de studiu şi resursele de timp pentru predare-învăţare-evaluare alocate acestora (de exemplu, la ce clase de gimnaziu se învaţă istoria şi în câte ore pe săptămână se studiază această materie). [2] Curriculumul naţional este format, în principal, din planul-cadru şi din programele şcolare. Planul-cadru de învăţământ este o componentă a curriculumului naţional care conţine numele disciplinelor pe care le studiază elevii în fiecare an de studiu, precum şi numărul de ore Pornind de la planul-cadru, specialiştii elaborează apoi programele şcolare, pe baza cărora sunt făcute manualele. [3] Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (IŞE) este o instituţie naţională de cercetare, care elaborează curriculumul naţional şi care se ocupă de formarea cadrelor didactice. [4] În primăvara anului trecut IŞE a anunţat: „Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a aprobat în data de 27 aprilie 2015 Calendarul de dezvoltare curriculară pentru perioada 2015 - 2017. Documentul prezintă principalele activităţi în domeniul elaborării Curriculumului naţional, potrivit ţintei strategice şi direcţiilor majore de acţiune pentru perioada de referintă menţionată”. Potrivit IŞE, „ţinta strategică este reprezentată de implementarea în învăţământul gimnazial şi în învăţământul liceal, începând cu anul şcolar 2017-2018 (la clasa a V-a şi la clasa a IX-a), a unor noi planuri-cadru de învăţământ şi a unor noi programe şcolare”. Documentul, aprobat de Sorin Cîmpeanu, ministrul de atunci al educaţiei, prevedea ca termen orientativ pentru finalizarea planurilor-cadru pentru gimnaziu şi liceu, data de 31 august 2015. Următorul termen era noiembrie 2016 - când ar fi trebuit să fie gata programele şcolare pentru toate materiile de la clasa a V-a şi de la clasa a IX-a, iar din anul şcolar 2017-2018 aceste programe urmau să fie aplicate la clasă. [5] Aria curriculară reprezintă o grupare de discipline şcolare care au în comun anumite obiective şi metodologii; reprezintă, totodată, o grupare de discipline funcţionale din perspectiva competenţelor necesare viitorului absolvent. Ele au fost stabilite în conformitate cu finalităţile învăţământului, ţinându-se seama de importanţa diverselor domenii culturale care structurează personalitatea umană şi de conexiunile dintre aceste domenii. Pentru învăţământul profesional și tehnic, aria curriculară cuprinde module de pregătire, grupate din perspectiva cunoștinţelor, abilităţilor și atitudinilor necesare viitorului absolvent pentru a dobândi o calificăre profesională. [6] Curriculumul la decizia şcolii (CDŞ) reprezintă oferta educaţională propusă de şcoală, în concordanţă cu: nevoile şi interesele de învăţare ale elevilor, specificul şcolii, nevoile şi tradiţiile comunităţii locale. La nivelul planurilor-cadru de învăţământ (primar, gimnazial, liceal teoretic și vocaţional) curriculumul la decizia şcolii se exprimă prin numărul de ore alocate şcolii pentru construirea propriului proiect curricular. Curriculumul la decizia şcolii se constituie atât din opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ, cât şi din opţionale ofertate la nivel naţional.
[7] Schema orară reprezintă modalitatea concretă prin care, la nivelul unei şcoli, fiecare clasă îşi stabileşte programul, în funcţie de opţiunile pe care le prevede planul-cadru: - în învăţământul primar şi gimnazial, opţiunea pentru un număr de ore/săptămână cuprins între numărul minim şi numărul maxim alocat prin planul-cadru de învăţământ; - în învăţământul liceal opţiunea pentru completarea trunchiului comun şi curriculumului diferenţiat, până la numărul de ore ales, cu opţionale (CDŞ/CDL). [8] Programa şcolară este documentul care: - fundamentează şi reglează activitatea cadrului didactic de la o anumită disciplină de învăţământ (de la definirea rezultatelor învăţării şi formularea strategiilor de învăţare şi instruire până la stabilirea reperelor pentru evaluare); - favorizează identificarea temelor de interes interdisciplinar, posibilităţile de corelare pluri-, inter- şi transdisciplinară; - reprezintă punctul de plecare în proiectarea, realizarea şi evaluarea manualelor alternative, dar si al altor resurse didactice.

Tweet