Sondaj INSCOP: Președinția, Armata, Biserica și NATO – instituțiile în care au românii, acum, cea mai mare încredere
- Written by criterii.ro
- Category: National
Un sondaj al INSCOP-Research - realizat la comanda ziarului ”Adevărul” între 9 şi 14 iulie, pe un eşantion reprezentativ de 1.075 de persoane, cu o eroare de +/-3% - relevă gradul de încredere al populației față de instituții politice, executive, private/sociale, internaționale.
Astfel, în cazul instituțiilor politice Președinția conduce detașat, deși e în scădere, cu 48,9% încredere (faţă de 50,6% în luna aprilie), urmată de Curtea Constituţională a României cu 38,2% încredere (faţă de 33,8% în luna aprilie), Primărie - 35,4% față de 34,3% în aprilie 2015 și Guvern - 24,6% dintre cei intervievaţi (faţă de 23,8% în luna aprilie).
Dintre instituțiile executive Armata continuă să se situeze pe primul loc, 75% dintre români declarând în luna iulie că au încredere multă şi foarte multă în această instituţie, comparativ cu 74,3% în luna aprilie. Urmează Jandarmeria cu 64,5% încredere multă şi foarte multă (62% în luna aprilie) şi DNA cu 61% (61,4% în luna aprilie). Pe poziţia a patra se clasează SRI, cu un capital de încredere de 51,2% (50,3% în luna aprilie), urmat de Poliţie cu 48,7% (47,1% în luna aprilie), BNR cu 47,9% (44,5% în aprilie), SIE cu 47,8 (47,8% în aprilie), ICCJ cu 46,7% (49% în aprilie), ANAF cu 38,7% (37,9% în aprilie) şi ANI cu 38,6% (39,8% în aprilie).
Biserica rămâne instituţia privată/socială cea mai bine privită de către români, cu 63,4% încredere multă şi foarte multă (în creştere cu 1,1% faţă de luna aprilie). Pe următoarele locuri se situează universităţile - 41,8% dintre cei intervievaţi (faţă de 41,5% în luna aprilie) și presă, cu 31,9% încredere multă şi foarte multă, în scădere de la 34% în luna aprilie.
Instituţia internaţională în care românii au cea mai mare încredere rămâne NATO, care în luna iulie a ajuns la un nivel de încredere mare şi foarte mare de 62,1%, faţă de 60,7% cât înregistrat în luna aprilie. Uniunea Europeană ocupă al treilea loc și atinge un scor de încredere de 59,8% , față de 55,5% în aprilie 2015.
sursa: Adevărul