Menu

Scandal în Vâlcea. Mircia Gutău denunţat la DNA de consilierul Pătrăţel. Totuşi, dosarul avea NUP

mircia_gutau.jpgBogdan Costinescu, zis Pătrăţel, consilier independent în cadrul CL Rm. Vâlcea, fost PDL, de unde a plecat prin HG 55 din solidaritate cu deputatul Romeo Rădulescu, l-a denunţat vineri la DNA Piteşti pe fostul primar Mircia Gutău.

 

Motivul denunţului îl constituie un teren din Rm. Vâlcea retrocedat de Primărie, sub Mircia Gutău, în 2005, trecut prin mai multe mâini şi reîntors la Primărie, în 2009, la un preţ de peste 300.000 de euro. În plus, achiziţia s-a realizat prin intermediul biroului notarial al soţiei fostului primar.

 

f_350_200_16777215_00_images_bogdan_Costinescu_patratel.jpgCuiul psihologic al denunţului constă în faptul că primul cumpărător al terenului a fost Ion Georgescu, partener cu Mircia Gutău şi în alt dosar, numit al locurilor de joacă.

 

Ceea ce, probabil, nu ştia Pătrăţel este că Mircia Gutău are deja NUP pe acest dosar, fiind reclamat cu mult timp în urmă. Facsimilul spune totul.

 

Pe de altă parte, s-au mai văzut situaţii în care un NUP a fost întors spre reînceperea urmăririi penale.

 

Reclamatul susţine însă că, la vremea respectivă, DNA nu a putut stabili niciun amestec al primarului în acest lanţ de vânzări-cumpărări, acesta nefiind nici în comisia de retrocedări, nici în cea de achiziţie, în plus vânzătorul către Primărie, cineva din Bucureşti, declarând că nu-l cunoaşte.

 

f_350_200_16777215_00_images_mircia_gutau_nup.jpgAr mai fi de explicat de ce tocmai acum a depus Bogdan Costinescu denunţul. Fiindcă la Primărie se dă o puternică luptă pentru putere, iar Mircia Gutău îi sprijină pe liberali şi fiindcă denunţătorul a fost în mai multe rânduri ofensat de cel denunţat.

 

În final, ceva de culoare. De unde are Pătrăţel dosarul depus la DNA ca probă a denunţului ?

 

Prietenii ştiu de unde.

 

EL spune, normal, că l-a primit pe sub uşă.

 

Continuarea scandalului numai DNA o ştie.

 

NATIONAL - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK