FORMAREA PARTIDULUI „UNIC” DE DREAPTA. DESPRE UNIFICAREA „JUNGHIULUI” cu „TUSEA"
- Written by Tiberiu M. Pană
- Category: National
Motto:
“Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?”
(M. Eminescu, Glossă)
Indiscutabil, trăim în vremuri tulburi. Şi nu din cauza mulţimii credule – dispusă să suporte fără să crâcnească loviturile de cnut – ci din cauza vrajbei nesfârşite dintre mărimile zilei. Dispute consumate la vedere, fără să se ţină seama de imaginea (şi aşa deplorabilă) pe care o promovează. Ca şi cum nu ar fi îndeajuns că unii dintre semenii noştri fac tot ce le stă în putinţă pentru a compromite iremediabil imaginea noastră şi a ţării, atunci când fură orice poate fi şutit, violează, omoară fără scrupule sau remuşcări.
„Divorţul” deloc amiabil şi nesperat (de unii) şi prematur (pentru alţii) dintre P.N.L. şi P.S.D., neantizarea U.S.L.-ului, rezultatele slabe ale partidelor şi partiduleţelor (care pretind că s-ar afla la dreapta spectrului politic) la alegerile europarlamentare, scorul mare obţinut de P.S.D. şi acoliţii săi la aceste alegeri, perspectiva sumbră a apropiatelor alegeri prezidenţiale, păreau a fi principalii factori obiectivi care să grăbească unificarea dreptei.
Măsura intempestivă a fuzionării P.N.L. cu P.D.L., intenţia desemnării cât mai rapide şi a susţinerii unui singur candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie a. c., precedate de îngroparea fără martori a securii războiului (într-un conflict care situase cele două partide pe poziţii antagoniste, aparent ireconciliabile în lupta pentru demantelarea sau apărarea statului de drept) au fost apreciate diferit de opinia publică: unii susţinând că problemele divergente dintre adversarii de ieri nu trebuie ascunse sub preş, alţii considerând că atingerea obiectivului împiedicării alegerii ca preşedinte al statului a lui VICTOR VIOREL PONTA (sau a altui candidat al stângii) merită orice sacrificiu şi chiar arderea etapelor pentru a-l atinge (cu riscul ca unele dintre cadavrele „uitate” în debarale să intre ulterior în putrefacţie)!
La Vâlcea ar urma să fuzioneze două organizaţii recent atinse (la cel mai înalt nivel) de morbul corupţiei: un P.N.L. aparent mai compact (strâns unit în jurul liderului său local) cu un P.D.L. frământat de vechi şi grave convulsii interne, a căror soluţionare a fost mereu amânată, dispute acutizate în ultima lună şi care se manifestă mai ales în public (printr-o ... „chiloţăreală” de tot râsul!)
Din împerecherea dintre un „orb” şi un „surdo-mut”, adică din împreunarea unui P.D.L. deloc reîntremat de peste doi ani, de când se află în opoziţie (care ne-a dat primul primar condamnat penal) cu un P.N.L. care îşi reconsideră periodic poziţia pe eşichierul politic intern şi extern (care a dat şi el un primar corupt, aflat la „mititica” deoarece i s-a împlinit visul de mărire pe care l-a avut: „Râmnicu Vâlcea – Cosa Nostra” (în traducere „asta ne aparţine – numai – nouă!”)), nu poate ieşi decât un ... P.S.D. considerabil întărit! Chiar dacă „roşii” nu fac (mai) nimic pentru asta. Stau, agită apele şi culeg roadele!
Pentru că omul obişnuit – românul de rând – multiplicat în multe milioane de exemplare, are nevoie de linişte şi de stabilitate pentru a supravieţui decent. Pe care P.S.D.-ul şi aliaţii lui de drum i le-au promis de fiecare dată, chiar dacă, cel mai adesea, nu şi-au respectat angajamentul!
Între (in)certitudinea unor zile aparent senine (promise de o stângă monolitică, dar mai puţin gureşă) şi hărmălaia publică a unei drepte divizate şi colţoase (mai ales la adresa celor cu care, cel puţin declarativ, se află în aceeaşi barcă!), este uşor de intuit pe cine şi de ce-l preferă cetăţeanul normal. Cetăţean care, instinctiv (nu pentru c-ar şti de ce o face!) evită extremele! Pentru că, în codul lui, această genă a supravieţuirii cu orice preţ este remanentă. Alegerea răului mai mic nu este doar o simplă poveste pentru cineva deprins să tot meargă prin istorie ţinând capul plecat!
Aşa că un partid unificat, în care „zestrea” de la nivel de judeţ a P.D.L.-ului constă în personaje care – cu mai mult sau cu mai puţin timp în urmă – au părăsit cu mare tamtam partidul sau au fost „excomunicate” pentru trădări repetate şi făţişe încălcări ale disciplinei de partid, sau au preferat dintotdeauna să rămână în „adormire”, nu este garanţia unui scor electoral decent. Cum nici apetenţa pentru sinecuri a unor pretinşi liberali nu oferă şanse mai mari de reuşită electorală.
Pentru că şi unii şi ceilalţi sunt nişte profitori de ocazie, care nu dispun de o imagine publică imaculată, care să magnetizeze privirile electoratului. Dimpotrivă!
Sunt, în general, persoane care au depăşit sau care se apropie vertiginos de vârsta pensionării şi care nu dispun de acel capital de imagine pe care să-l transfere partidului unit. De fapt, sunt aceleaşi figuri triste care tot rămân „repetente” după fiecare campanie electorală: „aceeaşi Mărie, cu altă pălărie”!
De la un asemenea partid „unic pe dreapta”, oamenii aşteaptă altceva decât aceleaşi figuri terne, coclite şi tocite – care nu au performat în niciun fel în perioadele în care au mai deţinut puterea (în parlament, în guvern, în consiliul judeţean sau pe plan local).
Şi care nu par să fie capabile să atragă voturile generaţiilor tinere (cei care au astăzi 18-25 de ani), care i-au avut sub ochi de când au deschis ei înşişi ochii minţii! Care nu au motive să-i voteze când ştiu bine că ei (sau doar cei ai lor) au mai făcut-o, cel puţin o dată şi ... degeaba! Au dat cu votu-n vânt! Şi n-au „vânat” nici măcar atât!
Nu poţi să votezi mereu – aşa cum încă se mai amăgesc unii „seniori” în ale politichiei locale – oameni care au expertiză doar în balivernistică şi pregătire superioară doar în ... trăncănologie! Cărora le place să stea mai mult prin studiourile locale tv decât pe la locurile lor de muncă (cei care mai au!) şi care trăiesc cu falsa impresie că ar avea ceva interesant de spus!
Pentru că – cel puţin la noi – omul nu alege între doctrine şi programe, între stânga şi dreapta. Pentru cei mai mulţi, asemenea „baliverne” nu au altă menire decât să-i deruteze şi să-i înspăimânte!
Omul de rând şi-a reluat locul în mulţimea din care au încercat unii să-l scoată în 1989! Bruma de curaj civic pe care a dovedit-o atunci i-a pierit ca prin farmec. Aşa că el alege (cel mai adesea) doar între carisma unui candidat şi lipsa de imagine a altuia. Exact ce au dovedit că nu au „reşapaţii” din vremelnicul organ de conducere al P.D.L.-ului municipal.
Este cazul unei madame care, resuscitată şi revenită „în forţă” după exmatricularea sa din partid, s-a cocoţat din nou pe crăcile de sus ale pomului cunoaşterii politice; de unde cotcodăceşte că şi-a asumat misia de a „pune pe picioare ce a mai rămas din organizaţie”, că munceşte din greu „pentru reconstrucţie”, asigurându-i pe cei încercaţi de asemenea temeri că „eu nu am de gând să mă răzbun cu nimeni şi oricum nu am aruncat cu piatra în nimeni”!
Îţi vine instinctiv să te fereşti când auzi ce ar putea să (ne) facă unii pretinşi şi destinşi (relaxaţi)... politicieni! Să se răzbune şi/sau să dea cu pietre în noi!
Realizând că şansele de a-i mai momi pe oameni la vot cu promisiuni deşarte sunt din ce în ce mai mici, această speranţă a pensionarismului vâlcean (revenită în politică doar ca „să refacă, să transforme, să reconstruiască, să pună pe picioare” etc.!) scapă ditamai ciorătania din gură atunci când declară candid că speră „ca votul să devină obligatoriu, ar fi o măsură cât se poate de bună”!!!
Aşa că, mă-ntorc şi eu, şi-i zic de la obraz:
-DE CE TE-AI MAI ÎNTORS, COCOANĂ, în politica de ... cartier!?
SĂ ŢI-I ADUCĂ LA VOT TEAMA DE SANCŢIUNEA PECUNIARĂ, SĂ VINĂ BIEŢII ELECTORI PRECUM ... MIELUL LA TĂIERE?
ASTEA SUNT MARILE PROIECTE PENTRU A CĂROR REALIZARE AI ACCEPTAT PROPUNEREA „DE A INTRA ÎN BIROUL POLITIC MUNICIPAL”???
SĂ-ŢI MÂNE ALŢII OAMENII LA VOT, ÎN SPERANŢA CĂ AR MAI VOTA vreun rătăcit CU ... PARTIDUL UNIC!? DOAR PENTRU CĂ EXISTĂ?
IAR VOI SĂ NU FACEŢI NIMIC ALTCEVA DECÂT SĂ VĂ FRECAŢI MÂINILE de bucuria produsă DE IMINENŢA (in)SUCCESULUI ELECTORAL!??
NIMIC DESPRE PROGRAME, PROMISIUNI DEŞARTE, AUTOSTRĂZI ÎN FIECARE CURTE, COTEŢE (GOALE!) SUPRAETAJATE, ADUCŢIUNI DE LAPTE ŞI MIERE, ALTE ŞI ALTE COTCODĂCELI ŞI VRĂJELI ??
CHIAR AŞA!? NU MAI LĂSĂM NICIO ŞANSĂ MILIOANELOR DE ASISTAŢI? UN OSCIOR, CEVA ACOLO ŞI LOR!
De fapt, experta noastră în „atârnări” (de Mircia Gutău, de Romeo Rădulescu, de Funeriu, de Romulus Bulacu, de Grigore Crăciunescu, de ... etc. etc), cu folos material dovedit pentru sine, nu face altceva decât să recunoască faptul că suferă şi ea de boala fără leac a politicii postcomuniste autohtone: credinţa nestrămutată conform căreia forţa unui partid stă în numărul membrilor săi şi nu în calitatea profesională şi morală a activului (de cadre al) respectivului partid!
În „Revolta maselor”, filosoful spaniol Ortega y Gasset scria că misiunea intelectualului este opusă celei a politicianului, opera primului aspirând „deseori în zadar, la lămurirea cât de cât a lucrurilor”, pe când aceea a omului politic „dimpotrivă, constă frecvent în a le face mai confuze decât sunt”.
Referitor la alegerea între dreapta şi stânga (în faţa căreia este pus deseori individul nepregătit), acesta scria profetic: „A FI DE STÂNGA SAU DE DREAPTA ÎNSEAMNĂ A ALEGE UNUL DINTRE NENUMĂRATELE MODURI CARE SE OFERĂ OMULUI PENTRU A DEVENI IMBECIL”.
Capcană pe care, în ce ne priveşte, am reuşit să o evităm.
Şi n-am pregetat să facem şi cât mai mulţi prozeliţi.
TIBERIU M. PANĂ
