Dincolo de cuvânt suntem noi

Sub razele lunii

macii vor continua să înflorească,

Chiar dacă pentru toţi răsare şi apune soarele,

de la cer la pământ regăseşti doar o palmă de iluzii.

Clipă de clipă simţi viaţa şi picăturile ei,

şi totuşi, cu arma durerii omul dărâmă.

Doar sufletul se răceşte chiar de-l depui pe-o petală.

În clipa întâlnirii, a celor care-au atins-o

şi-au crezut în atingerea ei, este sublimul,

după acel moment vor căuta din nou. Viaţa-i o căutare!

O boabă de rouă prelinsă

pe un boboc de floare îi potoleşte setea,

Timpul se sfarmă

ca valurile dinaintea ţărmului neştiut.

Visele sunt cele care ne aduc noi revelaţii.

În clipa dată, găsim răspunsul în noi,

în şoapta sufletului, spre adevărul Luminii.

Ne cufundăm în prezent, ca-ntr-o fântână de aur,

trecând prin viaţă,

fără a întâlni pe nimeni, în căutarea unui sens

care vine

doar când destinul ni s-a revelat

şi-a încolţit în noi viaţa, palpând respiraţii şi noi seve.

Iubirea e tot ce rămâne, doar omul crede

că a trecut departe, tot mai departe...

Mereu o va regăsi chiar dacă

şi-a îngropat-o, acolo, la rădăcina pomului său.

Va trebui să revină,

pe drumul iubirii, pe drumul recunoaşterii.

Nu ne vom pierde niciodată,

trăim unul în celălalt, prin tot ce-am simţit.

Într-o bună zi,

fiecare vom părăsi totul, plecând spre noi înşine.

Tu eşti un întreg univers,

vei deveni ceea ce eşti,

vei fi cu mult mai mult decât tu însuţi!

Pentru că ai crezut în ea

îţi va fi dat să vezi şi să afli frumuseţea.

Dincolo de cuvânt suntem noi,

- tu, eu - o clipă unică în eternitatea universului!