O broderie intelectuală de maxim rafinament: Mircea Flonta – Filozofia cercetătorului/ Înțelegerea fizicii cuantelor la Niels Bohr și Werner Heisenberg

O caracteristică a noastră, a oamenilor, este că ne considerăm obiectivi și veșnici, deși e limpede ca lumina zilei că suntem subiectivi și muritori.

Am incheiat de citit, cu pixul în mână, cele 400 de pagini ale unei cărți superbe: Mircea Flonta/ Filozofia cercetătorului/ Înțelegerea fizicii cuantelor la Niels Bohr și Werner Heisenberg.

Mircea Flonta mi-a fost profesor la Facultatea de Filosofie (secția Psihologie) și este dascălul care mi-a influențat cel mai mult, dintre toți, modul de gândire epistemică , pentru tot restul vieții.

Recomand cartea, fiindcă ridică o problemă spectaculoasă, anume cum trebuie înțelese descoperirile fizicii cuantice, dacă acestea sunt sau nu descrieri ale naturii.

Einstein crede că înțelegerea teoriilor de acest tip nu intră în preocupările celor mai mulți dintre cercetătorii care le folosesc. ”Se sugerează, spune Flonta, că elaborarea unor teorii de principii face posibile progrese dintre cele mai importante, dar că țelul ultim al cercetătorului ar fi explicarea faptelor prin formularea unor teorii constructive, care oferă în cea mai mare măsură înțelegere. Mecania cuantică nu este una dintre acestea. Este o teorie de principii”.

Întrebarea lui Carl Friederich von Weiszaker este: Ce știu eu când știu ?

În ”Fizică și filosofie” (1959) Heisenberg spune: ”Primul limbaj care va fi dobândit în procesul clarificării științifice este, în mod obișnuit, un limbaj matematic. Și anume schema matematică care permite fizicienilor să prezică rezultatele experimentelor viitoare. Fizicianul poate să fie mulțumit că posedă schema matematică și o poate aplica pentru explicarea experimentelor sale. Dar el trebuie să vorbească despre rezultatele sale și celor care nu sunt fizicieni. Aceștia nu sunt mulțumiți atâta timp cât nu li se dă o explicație și în limbajul obișnuit, într-un limbaj care poate fi înțeles de oricime. Dar și pentru fizician probabilitatea unei descrieri în limbajul obișnuit este un criteriu al gradului de înțelegere care a fost atins în domeniul respectiv”.

Unii fizicieni taie orice punte între ei și restul oamenilor, precum laureatul Premiului Nobel, Steven Weinberg, care spune: ”Cei mai mulți fizicieni folosesc mecanica cuantică zi de zi, fără să se sinchisească de problema fundamentală a interpretării lor. Fiind oameni rezonabili, având prea puțin timp pentru a urmări ideile și rezultatele din domeniul lor și nefiind obligați să-și facă griji în privința acestei probleme fundamentale, chiar nu-și fac griji”.

Murray Gell – Mann afirmase: ”Mecanica cuantică, acea disciplină misterioasă și încâlcită pe care nimeni dintre noi nu o înțelege de fapt, dar pe care știm, totuși, să o folosim”.

În cadrul Școlii de la Copenhaga, Bohr și Heisenberg încearcă să rezolve problemele de mai sus prin teoria complementarității. Așadar, este adevărat că lumina este undă și toți putem înțelege acest fapt. La fel de adevărat este că lumina poate fi corpusul și, iarăși, toți putem înțelege asta. Cele două abordări sunt complementare.

Acesta este subiectul cărții profesorului Mircea Flonta, cel care întotdeauna precizează că este profesor de filosofie, nu filosof. Autorul epuizează subiectul, îl amănunțește și îl întoarce pe toate fețele, într-o broderie intelectuală de un rafinament cum rar găsești.

Cartea ridică întrebarea dacă nu cumva ar fi fost mai productiv pentru Bohr și Heisenberg să se insipre din limbajul teologiei creștine, unde complementaritatea este intrument de lucru.

Necesitatea ca știința și mai ales epistemologia științei să se deschidă dpre teologie, reunțând la pudibonderia ridicolă de azi e vizibilă.

Desigur, ar fi necesar ca obsesia corectitudinii politice să fie dată la o parte.

Gheorghe Smeoreanu

Tweet