Cea mai bună carte citită de mine în 2020 și alte lecturi
- Written by Criterii
- Category: Blogu’ lu’ Smeo
Sunt în continuare de părerea că un barbat adevărat nu vorbește despre aventurile sale livrești, cum nu vorbește despre cele erotice. Totuși, astăzi îmi permit puțină bârfă despre cărți.
Clar că cea mai bună carte citită de mine în 2020 este lucrarea lui Jean Staune: ”Oare existența noastră are vreun sens ?”. Cartea a apărut la RAO și inițial am crezut că este vreo șușă, dar am descoperit o abordare strict științifică a unor probleme majore ale umanității. Cine suntem, încotro ne ducem, ce este realitatea. Genială carte !
Am recitit ”Aceasta este viața veșnică” subintitulată ”Studii de gnoseologie patristică” a IPS Varsanufie al Râmnicului. Cartea aceasta, scrisă atât de cursiv și limpede pe o temă atât de dificilă, m-a trimis să recitesc ”Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama” a părintelui Stăniloae, citită prima oară acum peste două decenii, într-o iarnă, în munți.
Fiindcă mă documentez pentru o piesă de teatru începută cam de mult, dar pe care o voi termina, totuși, în 2021, am citit studiile excepționale din ”Epoca lui Constantin Brâncoveanu în context sud-est european”, apărută în urma unui simpozion din 2014, de la Sibiu. Probabil cea mai tare carte despre Brâncoveanu pe care o știu.
”Nebunul” de Savatie Baștovoi este un mic roman despre viața Sfântului Simeon cel Nebun întru Hristos din Edessa.
În sfârșit, am zis să mai citesc un roman de Mario Vargas Llosa și iată-mă lecturând ”Elogiul mamei vitrege”, în mod cert cel mai prost roman al lui pe care l-am citit eu. Realmente grețos, insuportabil.
Am recitit ”Jurnal”- ul lui Mihail Sebastian. De ce ? Din pură plăcere.
Mi-am aruncat din nou ochii pe ”Eseurile” lui Montaigne. Nu sunt fan.
”Neurofilosofia” de Patricia Smith Churchland abordează aceeași problemă insolubilă a raportului dintre creier și conștiință. Când urmam eu Psihologia, ni s-a spus să mergem pe paralelismul suflet – corp și văd că acolo am rămas. Doar că unii forțează nota.
”Cartea infinitului” de John D. Barrow face parte din lecturile mele de fizică cuantică popularizată. Sunt pasionat de deschiderile epistemice pe care le face acest domeniu și vânez ideea teribilă de colaps cuantic. Din aceeași categorie face parte ”Teoria universală” a genialului Stephen W. Hawking. Tot de aici ”Dă, oare, Dumnezeu cu zarul” de Ian Stewart și Martin Bojowald: ”Ce a fost înainte de Big Bang”. De ce citesc astfel de cărți ? Simplu, fiindcă mi se pare că fizicienii care se ocupă de univers și fizica cuantică vorbesc la fel ca Sfinții Părinți, numai că o fac ceva mai rău.
Am recitit ”Euforia perpetuă” a lui Pascal Bruckner, cel mai bun eseu al său. Fiindcă a a venit vorba despre francezi, am citit cartea despre Covid – 19 a lui Bernard - Henri Levy, o prostie.
Abia acum am ajuns să citesc ”Adevăratul Cioran” de Calinic Argeșeanul și, ce să vezi, m-am văzut citat în carte, ceea ce m-a flatat, mai ales că nu era ceva din vreo scriere de-a mea, ci o vorba spusă cândva de mine despre Cioran.
Au fost și alte cărți, nu neapărat memorabile, așa încât nu le mai amintesc.
N-a fost, pentru mine, un an prea bun pentru lecturi.
Gheorghe Smeoreanu