Mesajul din sticlă

Mesajul din sticlăLa sfârșitul verii, voi mai merge o dată la mare și, da astă dată, îmi voi îndeplini visul de a pune un mesaj într-o sticlă și de a o arunca în valuri.

 

Mesajul va arăta astfel.

 

Omule care vei găsi aceste rânduri, să știi că în viață nu îți sunt suficiente primul și al doilea sistem de semnalizare. Limbajul pe care îl ai de la mama ta nu este ultima frontieră și există permanent noi și noi teritorii pline de sensuri care vor să fie descoperite. Așadar, ai nevoie de un al treilea, ba chiar și de un al patrulea, ori de al cincilea, al șaselea, al șaptelea sistem de semnalizare, îți trebuie oricât de multe astfel de sisteme poți avea, unul descifrându-l pe celălalt și lăsându-se descifrat la rândul său de următorul limbaj, la infinit.

 

De fapt,nu chiar la infinit,fiindcă omul are limitale sale, doar Dumnezau având toate limbajele, infinite limbaje suprapuse care se descifrează între ele până la infinita înțelegere a lumii.

 

Ce vreau să-ți spun,omule, este să nu te crezi foarte important numai pentru faptul că vorbești, ba chiar ar fi bine să vezi în această aptitudine un handicap pe care trebuie să îl compensezi continuu. Dacă pot să mă exprim astfel, fiecare vorbă este un păcat care trebuie ispășit printr-o vorbă superioară și așa mai departe. Va exista, se înțelege, un veșnic păcat al exprimării, doar că tu îl poți face din ce în ce mai puțin negru și întunecat. Vorbele tale să îți fie sâmburii altor vorbe, la nesfârșit.

 

Până când ? Ei bine, până când se vor lua munții cu păduri și insulele-n mare, adică în vecii vecilor.

 

Vorbirea nu este nici frumoasă, nici fără de cusur, prietene al meu neștiut, ea este întotdeauna schiloadă, necoaptă, năroadă, bolnavă. Ajut-o să se vindece.

 

Ajut-o fiindcă nu ai alt înger mai bun decât cel al exprimării și înțelegerii, doar că trebuie să vezi îngerii in spinarea îngerilor zburând într-un cârd divin fără sfârșit.

 

Omul, dragul meu prieten, este nu doar singura ființă vorbitoare, ci și Marele Mut al Universului.

 

Evident, nu mi-ar ajunge toată hârtia lumii și toate sticlele făurite vreodată pentru a-ți așeza cuvinte peste cuvinte, sensuri peste sensuri până acolo unde vreau să te trimit cu gândul. Desigur, nici viața mea nu ar ajunge și nici apele tuturor mărilor și oceanelor pentru a adăposti mesajul meu. Așa stând lucrurile,mulțumește-te cu aceste rânduri șchioape.

 

Al tău, necunoscut,
Gheorghe Smeoreanu

Share

Add comment

Cautare in site

ULTIMELE ARTICOLE

domnule-ambasador-hans-klemm-doar-o-vorba-sa-va-spunVă citesc cu atenţie toate comunicatele şi...
batalia-dintre-dracul-de-teleorman-si-ingerii-din-campul-tacticCu ce să începem astăzi ?   Poate cu mila care...
minivacanta-pentru-bugetari  Executivul a stabilit astăzi, printr-o...
nu-publicati-vreodata-pe-facebook-aceste-lucruriTrebuie să fim foarte atenți cu conținutul pe care îl...
a-murit-actorul-ion-besoiu  Tragedie fără margini în cinematografia din...

Ziarul Criterii Naţionale
este editat de SC SMEOREANU PRESS SRL  si SC SMEOREANU PUBLICITATE SRL
(Com. Albota, Str. Arnota nr. 316, jud. Arges)
General manager: Gheorghe Smeoreanu
Redactor-şef:  Eva Smeoreanu
Grafician:  Mihai Constantin
E-mail: ziarulcriterii@yahoo.com