Menu

Azi am înțeles de ce i se spune Geană antrenorului lui F.C. Argeș

f_350_200_16777215_00_images_banner1_neagoe_eugen.jpg

 

 

 

 

 

Scriu aceste rânduri pe jumătate adormit și cred că bine ar face ca FRF să programeze partidele în care una dintre echipe este antrenată de Neagoe la ore târzii, pentru a-I vindeca pe cei care suferă de insomnie.

Te uiți la F.C. Argeș și apoi dormi dus, mai ales că nu există nici grija retrogdării deoarece, dacă am înțeles bine, numărul echipelor din Liga a II-a va fi suplimentat.

La meciul Ceahlăul – F.C. Argeș, am remarcat că au ajuns chiar și comentatorii să îi dea sfaturi tactice lui Neagoe, dar au făcut-o ca niște oameni cu suflet bun care nu vor să lovească într-un antrenor căzut.

Chiar așa, ce a făcut tehnicianul piteștenilor în pauza competițională ? Părerea mea, de microbist, nu de specialist, este că a continuat să distrugă până la capăt o echipă distrusă de jumătate.

Cu play – off-ul și cu promovarea am terminat-o matematic, de retrogradare înțeleg că ne salvează Burleanu, așadar nu prea mai avem despre ce discuta.

Fiindcă argumentele mele cu privire la o analiză complexă, sportivă, organizatorică și psiho-sociologică sunt strigăte în deșert.

Acum am înțeles de ce i se spune acestui antrenor Geană. Te uiți la meciurile lui și pui geană pe geană.

Somn ușor, suporteri dragi...

Gheorghe Smeoreanu

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN