S-a reluat campionatul și iar vor să îl alunge pe Gentea de lângă F.C. Argeș
- Written by Criterii
- Category: Arges
S-a reluat campionatul și unii se tem că F.C. Argeș va merge bine. Construirea noului stadion a fost aprobată în Guvern, a fost adus un antrenor cel puțin interesant, centrul de copii s-a reorganizat. S-au creat astfel premisele unei adevărate renașteri a acestui club cândva fabulos.
Este momentul în care unii, din calcul politic sau din superficialitate și inconștiență, insistă ca primarul Piteștiului, Cristian Gentea, să stea cât mai departe de F.C. Argeș.
Pasiunea și iubirea primarului pentru clubul orașului a ajuns să conteze ca fiind ceve grav, imoral, dacă nu cumva o infracțiune.
Cât de nebun să fii să gândești astfel ?
F.C. Argeș este o proprietate a municipiului Pitești, face parte din structura orașului, precum străzile, instituțiile locale, instituțiile de învățământ, bazele sportive etc. Chiar dacă de fiecare domeniu răspunde în mod direct cineva, toate aceste active sunt în grija edilului.
De ce ar fi rău ca un om să pună experiența și sufletul în slujba bunului mers al tuturor acestor domenii ?
De ce ar trebui descurajat să facă bine ?
Se vorbește despre purificarea fotbalului de factorul politic.
Serios ? Păi, contribuția Primăriei la bugetul clubului nu se stabilește politic ? Dar construcția stadionului nu se probă politic ? Pot fi obținute sponsorizări fără respectul și garanția morală față de un om precum Cristian Gentea ?
Puritanismul unora este expresia naivității când nu este chiar forma pe care o iau interesele politice subterane.
Dacă aruncăm o privire spre Occident, vedem că toate marile cluburi funcționează la confluența unor decizii economice și politice. Exemplul Chelsea este elocvent. Exemplele cluburilor din orașele mici ale Spaniei vorbesc în același sens.
Să nu se supere unii suporteri, dar idealismul lor nu ajută cu nimic fotbalul din Pitești.
În înregistrarea de mai jos, un fragment dintr-o emisiune de televiziune, un ziarist și un om politic l-ar vrea pe primarul Piteștiului dezinteresat de F.C. Argeș.
De ce ?
Ziaristul vrea să facă pe interesantul și nu poate judeca fenomenul în mod obiectiv, iar omul politic ar dori ca primarul să sufere în alegeri în urma eșecurilor echipei.
Amândoi vor ceva, dar binele echipei F.C. Argeș, în niciun caz.
Am mai spus-o, dacă cei care îl vor departe de F.C. Argeș pe primarul Gentea vor insista, acest om se va da deoparte. Nu are nevoie de nimic în viață, prin munca sa și a familiei, de dinainte de a fi el primar, nu îi lipsește nimic.
Soția conduce două filiale bancare în regim privat, fetița lucrează, la Londra, pentru fonduri de investiții, primarul are o pensie după ce a condus ani buni Regia de Tehnologie Nucleară.
Stă viața materială a primarului în F.C. Argeș ?
Fiți, domnilor, serioși !
Fiți serioși și lăsați-l pe primarul Cristian Gentea să supravegheze modul în care sunt gestionați banii publici investiți în fotbal.
Nu mai pozați în fete mari, fără autoritate, prestigiu și putere nu există fotbal performant.
Desigur, legalitatea și neamestecul în chestiunile tehnice trebuie și sunt garantate.
În rest, totul se cheamă IMPLICARE.
Iar dacă implicare nu e, nimic nu e.
Urmăriți jenanta prestație de mai jos. Ce le pasă acestor personaje de F.C. Argeș ? (Gheorghe Smeoreanu).