Menu

VIDEO. Accident cumplit, la Curtea de Argeș. Bărbat decedat, femeie cu mână amputată

f_350_200_16777215_00_images_Acc_Ct_de_Ag_21_febr_1.jpg

 

 

 

 

 UPDATE:

 În jurul orei 1, echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă a efectuat transferul pacientei de 26 ani la Spitalul Floreasca, din București.

___________

În urmă cu puțin timp, în Curtea de Argeș, pe strada Progresului, a avut loc un accident grav de circulație.

Un autoturism a intrat într-un gard, după ce conducătoarea auto (25 ani, din Băiculești) a pierdut controlul volanului, într-o curbă.

Bărbatul care o însoțea (34 ani, din Cepari) a fost găsit decedat, în afara mașinii, de către paramedicii SMURD.

Femeia a fost găsită în stare de semiconștiență și a suferit o amputație a mâinii drepte, în urma impactului puternic.

Aceasta a fost transportată la spital. 

La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj SAJ. 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

embed video plugin powered by Union Development

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN