Menu

Beat, a făcut 3 accidente într-o singură zi

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Acc-Pitesti-4-iulie-2021-.jpg

 

 

 

 

 

 

Aseară, în jurul orei 23.00, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, fără victime, pe Calea București din municipiu.

Polițiștii Biroului Rutier Pitești au constatat faptul că, un bărbat de 39 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe Calea București, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând pe scuarul despărțitor. În urma evenimentului, nu au existat victime. Șoferul era vizibil băut.

În aceeași zi, bărbatul fusese implicat în alte două evenimente rutiere (la intervale scurte de timp), fără victime, tot în Pitești, pe strada Calea Craiovei și Bulevardul I.C. Bratianu. Plecase liniștit, de la fiecare dintre ele (dar tot la volan), știind că are timp 24 de ore să le anunțe. Numai că ceilalți șoferi au anunțat mai repede...

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal.

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN