Menu

Deși cârciumile sunt închise, PNL Argeș dă un comunicat beat

f_350_200_16777215_00_images_banner1_miutescu_soare_1.jpg

 

 

 

 

 

PNL Argeș mai e partid serios, își mai respectă electoratul ? Când vine un comunicat de presă de la un partid, mai ales de la cel aflat la guvernare, mai ales în timpul stării de urgență, te aștepți la informații și puncte de vedere serioase, cu impact asupra vieții oamenilor.

Nu știu ce se întâmpla la PNL Argeș, dar oamenii au dat, cum se spune în popor, în mintea copiilor.
Am primit un comunicat care seamănă mai mult a șuetă la cârciumă, dar știm că, totuși, restaurantele sunt închise.

Cristian Gentea vrea să se înscrie în PNL?!

Șeful PSD Pitești, Cristian Gentea vrea și în căruță și în teleguță, altfel nu explicăm mesajele pe care le transmite prin diverși interpuși către PNL și către prefectul județului Argeș. Domnul Gentea, pesedist fiind, ocupă funcția de director general al Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN). Din această poziție Cristian Gentea încasează anual un salariu brut de 415.510 de lei și temerea sa este că dacă va fi schimbat din funcția executivă pe care o deține, va pierde venitul sus menționat. Acesta este motivul pentru care, din scaunul de șef al PSD Pitești, directorul RATEN, se folosește de o serie întreagă de oameni din presă, care îi sunt mai apropiați, pentru a afla dacă va rămâne în funcție sau nu. De curând, în cadrul unei emisiuni tv, moderatorul făcea un lobby puternic către prefectul Emanuel Soare să îl păstreze pe Gentea la conducerea RATEN.

Din acest motiv ridicăm mai multe întrebări.
Caută domnul Gentea să deschidă calea unei comunicări cu PNL pentru a-și păstra scaunul?
Vrea Cristian Gentea în PNL?
Se rupe PSD Argeș și Cristian Gentea se visează liberal, de dragul funcției?
Și mai presus de toate, oare a discutat acest aspect cu șeful său de partid, Ion Mînzînă?

Purtătorul de cuvânt al PNL, Gelu Tofan consideră că pozițiile executive din cadrul RATEN nu ar trebui politizate. “Dacă domnul Gentea vrea să ne transmită ceva, să o facă bărbătește, nu prin interpuși din presă, nu să facă lobby în mass-media să-și păstreze poziția. Noi analizăm cu interes solicitarea sa, dar sunt de părere că nu trebuie să lege partea politică de activitatea RATEN.”, a declarat Gelu Tofan.

Departamentul de Comunicare al PNL Argeș

Dacă așa se face politică la PNL Argeș, am dat-o dracu. Sunt 300 de cuvinte care nu spun nimic, ori mai degrabă vor să povestească un can-can cu ditamai directorul general al Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN).

Vă jucați cu energia nucleară, băieți ? Puneți voi la cale cine să conducă RATEN ?
Comunicatul e șmecheros, lipsit de respect față de public.

Gheorghe Smeoreanu

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK