Menu

Intervenție în premieră la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Pacient din București, operat de medicii de la Serviciul Radiologie Intervențională

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Drii-Panus-Sirboi.jpg

 

 

 

 

 

La finele săptămânii trecute, în cadrul Laboratorului de Angiografie al Spitalului Județean de Urgență Pitești, fost efectuată o procedură de Angioplastie cu balon și stent a arterei carotide interne, la un pacient cu infarct miocardic în antecedente. Pacientul, cu domiciliul în București, s-a adresat doctorului Felix Sârboiu, medic primar chirurgie vasculară. Riscul anestezic și operator a fost apreciat ca fiind mai mare decât riscul procedurii intervenționale și s-a decis ca pacientul să fie operat minim invaziv. Intervenția a fost efectuată de dr. Victor Pănuș, medic specialist Radiologie-Imagistică Medicală, cu competență în Radiologie Intervențională și Computer Tomografie.

Pacientul prezenta o stenoză severă la nivelul arterei carotide interne dreapte, una dintre cele patru artere care irigă creierul. Procedura a fost efectuată fără a necesita anestezia generală sau sedarea pacientului, ca de altfel toate celelalte proceduri intervenționale.
Această intervenție este prima efectuată de serviciul Radiologie Intervențională în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, în regim independent, neasistat, și a constat în predilatare cu balon, urmată de angioplastie cu stent autoexpandabil și postdilatare cu balon. Deși intervenția a avut un grad accentuat de dificultate, nu au fost semnalate incidente periprocedurale, pacientul având o stare clinică excelentă și fiind externat la doar câteva zile.

Procedura efectuată este una dintre procedurile din sfera radiologiei neurointervenționale și se înscrie în efortul echipei Laboratorului Angiograf de a dezvolta procedurile efectuate către nivelul centrelor de radiologie intervențională din centrele universitare mari.

Alături de procedurile diagnostice şi terapeutice din sfera Cardiologiei Intervenţionale, inclusiv STEMI (programul de asistenţă în infarctul miocardic acut), compartimentul de Radiologie Intervenţională îşi propune să se alăture eforturilor echipei manageriale a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti şi din cadrul Consiliului Judeţean Argeş de a oferi servicii medicale de ultimă generaţie, prin implementarea rapidă a programului naţional de STROKE (asistenţa în accidentul vascular cerebral acut), susţinând programul de tromboliză prin proceduri specifice de trombectomie şi trombaspiraţie, atât pentru utilitatea pacienţilor din judeţ, cât şi din judeţele limitrofe.

Serviciul de Radiologie Intervenţională realizează deja, de trei ani, şi alte tipuri de intervenţii, deservind mai multe specialităţi, respectiv proceduri diagnostice şi terapeutice privind arborele vascular periferic la nivelul membrelor superioare, inferioare, sfera abdominală şi pelvină, terapia hemoragiilor acute de cauză ginecologică, embolizarea fibroamelor uterine, proceduri destinate patologiei coloanei vertebrale, infiltraţii paravertebrale. Complexitatea procedurilor abordate a fost în permanentă dezvoltare, după cum și numărul procedurilor efectuate a crescut în fiecare an.

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK