Menu

Trei argeșeni surprinși de jandarmi în timp ce pescuiau la setcă

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Braconieri-peste-15-oct-2019-2.jpg

 

 

 

 

 

În cursul nopții trecute, o patrulă de jandarmerie care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Ungheni a observat pe lacul din localitate trei persoane care se aflau într-o barcă pneumatică. Existând suspiciunea că aceștia pescuiesc ilegal, jandarmii i-au interceptat, iar la verificări au constatat că dețin două setci de 80 metri fiecare, precum și cantitatea de 13 kilograme de pește (caras, crap și șalău), provenit din pescuitul ilegal.

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Braconieri-peste-15-oct-2019-1.jpg

 

 

 

Pe numele bărbaților s-au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”deținere și utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm”, fapte prevăzute de art. 64, lit. k. din O.U.G. nr. 23/ 2008 privind pescuitul și acvacultura.

Cele două setci, precum și barca folosită în activitatea ilegală au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de pește viu a fost redată mediului natural.

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK